Murdari, bolnavi, săraci, corupţi
Sâmbătă, la Reporter Special, un material despre poluarea din Bucureşti.
In memoriam Michael Jackson
Se spune că oamenii se nasc şi mor egali. Aşa e. O dovedeşte încă o dată acest apel către 911. Diferenţa între oameni o face ceea ce lasă în urma lor. Unii lasă “după” batalioane de morţi, alţii secole de pace, alţii nimic.
Lucrurile de preţ care rămân şi “după” sunt de obicei, moşteniri ale unor oameni care n-au trăit decât pentru a crea aşa ceva.
Ai spune că tocmai de aia i-a creat Dumnezeu. Ca să-şi dedice toată viata acelui “preţ”.
Acel “preţ” i-a transformat în final, în oameni singuri. Hrana lor a fost acel “preţ”. Acel “preţ” a devenit hrana altora. Când au rămas complet singuri înseamnă că nu mai au pentru ce sau cine trăi, înseamnă că şi-au încheiat misiunea. Pleacă. Pleacă după aceeaşi lege, pleacă la fel ca toţi ceilalţi.
Rândurile de mai sus sunt răspunsuri la întrebări ce m-au măcinat o vreme, mai dedemult. De ce toate geniile sunt oameni singuri? De ce echivalentul oricărui lucru mare trebuie să fie singurătatea completă?
Pentru că odată ce ţi-ai împărţit viaţa, acel lucru mare pe care l-ai creat sau pentru care ai fost creat se micşorează.
ADEVĂRAT
scrie Lelia Munteanu despre meseria de ziarist. Genial, spune reporterul din mine. Dacă nu aveţi răbdare, nu mai citiţi acest post, daţi direct click pe textul său.
Lelia Munteanu a fost primul meu şef. Era 1998, ea şefă la “Adevărul”, la “Corespondenţi” şi “Societate” eu corespondent de Sibiu şi apoi, la Bucureşti, reporter pe “Sindicate”, “micuţa”. De când am plecat de la “Adevărul”, acum 8 ani, ne-am mai întâlnit de 2 ori, întâmplător. Cât mi-a fost şefă, trei ani, am primit zeci de lecţii dure dar bune şi am adunat amintiri cât pentru o viaţă. Şi am plâns de multe ori, de ciudă, de nervi, de neputinţă. Nu mai contează de ce. Ce a contat tot timpul şi încă mai contează e că mi-a dat prima lecţie dură de viaţă şi meserie: că poţi şi să nu renunţi. În cazul de faţă inclusiv la meseria de jurnalist.
În timp, am conştientizat cât e de important să-ţi faci meseria corect şi dacă ai numa 2 eugenii în burtă, şi cu sandalele rupte şi cu materiale ciuntite sau pierdute. S-a întâmplat şi atunci, la început, se mai întâmplă şi acum. La urma urmei, tu decizi dacă pleci sau nu “la timp”.
Chiar şi acum 10 ani, în clipele în care îmi scriam acasă demisiile nedepuse, mă întrebam de ce Lelia nu scrie mai des editoriale. Atunci era şefă, probabil nu avea destul timp. Acum nu mai e şefă şi scrie mai des. Eu îi sorb rândurile. Şi nu, nu spun asta pentru că mi-aş căuta de lucru ci pentru că scrie ca la carte.
Romania-Land of Choice
Mie îmi place, e cel mai haios promo românesc de gen pe care l-am văzut până acum.
Nu se mai termină
războiul “deconcentratelor”. De oricine încerci să dai, Direcţie de Sănătate Publică, Agenţie pentru Protecţie a Mediului, niciuna nu are şef cert. Cu DSP-ul aţi văzut ce s-a întâmplat. Zilele acestea am încercat să fac un interviu cu şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti. Întreb de el, mi se răspunde că aşa ceva nu mai există, sau încă nu există. “Ştiţi, s-a organizat un concurs, n-a ieşit cine trebuie, se reface concursul….ştiţi cum e cu funcţiile astea”. Am găsit o soluţie până la urmă. Dar lucrurile stau aşa: unde s-a reuşit plantarea noilor şefi, aceştia nu vorbesc, ori că-s prea ocupaţi cu preluarea funcţiei, ori că realizează că habar n-ar avea să răspundă unor întrebări ce ţin de noul domeniu şi evită din start. Sunt trimişi la interviu subalternii care săracii, nu prea ştiu ce şi cum, cât şi cum să spună.
La APM Bucureşti am dat de o situaţie dramatică: nu mai sunt bani pentru monitorizări şi riscăm activarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene pentru că nu mai livrăm la Bruxelles monitorizările calitătăţii aerului.
Interesează pe cineva?
Detalii în următorul meu material “Reporter Special”. Tot atunci aflaţi şi cum se face de Bucureştiul este singura aglomerare urbană din Europa fără staţie de epurare a apelor menajere. E şocant să vezi cum tone de fecale şi alte mizerii ajung direct în Dâmboviţa şi apoi în Dunăre. Capitala României este cel mai mare poluant al Dunării.
Ideea materialului a venit tot de la un telespectator care, după ce văzut “Apa potabilă, secret de stat”, mi-a zis: “eu vreau să ştiu şi cum e aerul pe care-l respirăm”.
Jurnalişti în Irak
Mai am câteva fotografii din Irak pe care vreau să vi le arăt.
Adelin Petrisor si Dan Gecui in Irak
Adelin Petrisor, Dan Gecui, Liviu Dochiţa şi eu
Foto: Adelin Petrişor, Szolt Vago şi Anca Grădinaru
Irak, finish pentru România
Deocamdată. După cum arată lucrurile acum, nu pare a mai fi nevoie de vreo intervenţie prea curând. Controlul SUA pare total. Preşedintele nostru spune că a meritat. 350 de milioane de lei cheltuiţi de la buget, profesionalizarea Armatei, întărirea prieteniei cu Statele Unite. Ştie el ce spune, cu siguranţă. Noi poate vom afla de la Arhivele Naţionale mai târziu. Dar şi doi oameni morţi, 14 răniţi, unul dintre militari paralizat pe viaţă. E vorba de Daniel Porumb. Casa lui e doi ani o cameră de terapie intensivă. Pe el l-a răpus inconştieţa unor comandanţi şi sărăcia ţarii. Povestea lui a fost prima de la Reporter Special, în mai 2008.
I-am întrebat pe câţiva militari cu ce s-au ales. Unii au satisfacţia că în sfârşit, au aflat cum e să faci teren pe viu. I-am înţeles. Un reporter care stă la birou, devine un atrofiat. Alţii au pus un bănuţ de-o parte. Alţii au satisfacţia că au construit un puţ pentru nişte irakieni care işi vor aduce aminte toată viaţa că românii au fost cei care le-au adus în sfârşit apa la colibă. Alţii au construit şcoli pentru nişte copii care n-au văzut ciocolata decât odată cu românii. Ştiţi cum e: totul e politic, până la tine. Faci parte din joc, dar nu renunţi totuşi la integritatea personală. Apoi, unii au murit, alţii au ucis.
Joi a fost ceremonia de retragere a trupelor româneşti din Irak. La Tallil, locul în care au dormit, au plâns, au îndurat şi au supravieţuit timp de 6 ani, aproape 7 mii de români. Pentru mine a fost primul drum în Irak.
Norocul meu a fost că Liviu Dochiţa, operatorul de la Reporter Special cu care am fost acolo, e super profi şi m-a lăsat să-mi fac de cap minute bune. Aşa că am reuşit să fac fotografii câte am vrut.
Mai jos câteva:
Foto: Liviu Dochiţa şi Anca Grădinaru
Apa potabila, secret de stat 3
Sâmbătă, la REPORTER SPECIAL, pe Antena 3, de la ora 22.05
VOI AŢI PLĂTI?
Se dau următoarele fapte:
-100 de persoane sau familii au cumpărat (cu o întârziere de trei luni), în intervalul ianuarie-martie 2009, 100 de apartamente într-un semicartier de blocuri noi, lângă Bucureşti, undeva în câmp
-vânzătorii, firma K1, nu dau explicaţii, nu îşi cer scuze pentru întârziere şi pe deasupra, finisează apartamentele într-o mare bătaie de joc (la 2 luni de la cumpărare casele arată ca după cutremur)
-până la înfiinţarea asociaţiei de locatari, vânzătorul se angajează să livreze utilităţile către cumpărători, iar cumpărătorul să achite consumul CONTORIZAT
-vânzătorul le livrează, dar ameninţă constant cu sistarea lor mai ales după ce locatarii refuză să plătească costurile impuse de el. Un exemplu: pentru jumătate de lună, în care nu s-a locuit în apartament, 3,5 milioane de lei de persoană, respectiv aproape 1 milion pentru gunoi, 1 milion pentru lumină (când consumul a fost zero), pază şi gaz 1,5 milioane. Suma e una calculată la plesneală odată ce nu s-a ţinut cont de consumul afişat de apometre şi contoarele din casă.
-între timp, vânzătorul încalcă contractul de vânzare cumpărare şi întârzie mai bine de o lună cu furnizarea către locatari a actelor necesare încheierii contractului individual cu Enel. În consecinţă, oamenii sunt împiedicaţi să plătească mai repede doar consumul contorizat de curent, adică cel real, nu cel consumat de macaralele de pe şantier
-în luna martie, proprietarii fac demersurile necesare pentru înfiinţarea asociaţiei de proprietari, aşa cum s-au angajat prin contractele de vânzare-cumpărare (adună actele necesare, bani, alege conducerea asocieţiei) dar două luni şi jumătate mai târziu, adică ieri, află că unul dintre vicepreşedinţii care a luat banii şi actele pentru a le depune la judecătorie a DISPĂRUT pur şi simplu, suspect, evident cu tot cu acte şi cu bani
-exact în ziua în care nenorocitul de vicepreşedinte de asociaţie anunţă printr-un email că de fapt, n-a făcut nicio asociaţie, patronul K1 adună de urgenţă toţi locatarii şi ameninţă că dacă lumea nu plăteşte întreţinerea impusă de el, de luni opreşte gazul, apa şi curentul în cartier
-majoritatea intră în panică, îi acuză pe proprietarii care au vrut asociaţie de vrute şi nevrute şi îl imploră pe vânzător să fie indulgent, să nu taie utilităţile “că până luni, plătim toţi”. Nimeni nu mai întreabă cum s-au calculat sumele impuse, toată lumea uită că e deja datoare vândută la bancă pentru 30 de ani ca să-i achite vânzătorului o mie de euro pe metru pătrat de locuinţă.
Ei acuma vă întreb: voi aţi plăti întreţinerea cerută de vânzător?
