Festivalul George Enescu, un cadou excepțional pentru copii

Ultimul concert la care am fost (Evgeny Kissin) m-a bucurat enorm și m-a inspirat să scriu acest articol. (O cronică de specialist aici, o alta, de nespecialist aici, la Cristina Bazavan).
La finalul concertului, în holul Ateneului Român, câteva zeci de oameni s-au așezat la coadă, pentru autografe de la Evgeny Kissin.
Printre ei, foarte mulți copii. De fapt, copii mai mari, elevi ai Liceului de Muzică George Enescu. Au venit să-și asculte pe viu, modelul.
Și i-au cerut marelui pianist să le dăruiască neprețuita amintire pe carnetul de note.

Până să ajungă la idol, ochii le străluceau de emoție. Se bâțâiau de pe un picior pe altul și se uitau lung spre scări, în așteptarea lui. Se și grăbeau. Mai erau câteva minute și la Sala Mare începea un alt concert la care vroiau să ajungă.
Cu unii dintre ei am vorbit. Faptul că Festivalul George Enescu le aduce idolii la București, iar organizatorii le permit să asiste la concerte memorabile, gratis, este pentru ei un vis. Și nu e o exagerare. De fiecare data când vor lua o notă, mica sau mare, își vor reaminti de momentul în care un geniu al Muzicii le-a dat mâna și i-a încurajat. Unii erau cu profesorii. Mai mult ca sigur, concertul va fi analizat la clasă.
Cei mari au cerut autografe pe Cd-uri. Poate că puștii n-au avut 50 sau 100 de lei să cumpere înregistrările cu Kissin.
Mulți dintre copiii care învață în liceele de artă din România provin din familii cu venituri modeste, care nu-și permit să achiziționeze bilete sau abonamente de sute de euro în avans. Și nici să-I ducă la concerte în străinătate, doar ca să asculte o interpretare anume.
Gândiți-vă, cei care v-ați ales meseria din pasiune, din copilărie, ce ar fi însemnat pentru voi ca atunci când doar visați să deveniți scriitor sau doctoriță de copii , să fi dat mâna și să fi primit un autograf de la Eminescu, sau Alexandru Pesamosca !
Eu mi-am ales meseria din liceu. În primul an de facultate, m-am prezentat la un concurs, la București, la Casa Presei Libere. Ziarul Adevărul, condus pe atunci de Dumitru Tinu și Cristian Tudor Popescu, organiza un concurs pentru reporteri. Erau 10 locuri disponibile și vreo 400 de candidați.
Deși și-a dat seama că exagerez la capitolul experiența profesională acumulată, atunci , Cristian Tudor Popescu a decis să mă angajeze, iar după, să mă susțină permanent . Prima știre mi-a fost publicată pe prima pagină, într-o ediție care întâmplăptor, era aniversară (ediția cu numărul 2.500). M-a motivat enorm .
Acum, la Festivalul George Enescu, organizatorii au invitat să interpreteze în cadrul programului ,,Piața Festivalului,, o mulțime de artiști tineri, de la cei din Orchestra Colegiului Național de Muzică ,,George Enescu,, până la nume deja cunoscute, tot tineri. E o șansă incredibilă de lansare, de a fi remarcați de public și impresari, de a fi promovați.
Poate pentru unii, e prima mare realizare pe care și-o vor trece în Cv. Și nu uitați! Festivalul George Enescu este cunoscut în lume.
Apoi, tot în cadrul programului ,,Piața Festivalului,, au loc și evenimentele marca ,,Clasic e fantastic,,. Dacă aveți copii, duceți-I să vadă spectacolele și filmele dedicate celor peste 4 ani.
Tot acolo, lângă Ateneu, puteți găsi cărți pe care eu nu le-am văzut în multe librării: ,,Colecția Povești din Pădurea Muzicală,, (o serie de povești foarte frumoase din care pot învăța și adulții neduși pe la concerte și care au atașate câte un cd cu muzică compusă de personajul poveștii; carte plus cd, 9 lei. Eu am luat ,,Strauss și valsul trandafirilor de mai,, și suntem deja la a a doua lectură despre regulile de purtare la concert) , poveștile din seria ,,Noapte bună, copii!,,-Mari scriitori povestind celor mici, editura Casa Radio, nu mai știu prețul, dar până în 15 lei, plus multe alte colecții de carte și muzică. Acum doi ani, am găsit tot la ,,Piața Festivalului,, ,,Amintiri din copilărie,, citite de Mihail Sadoveanu. Sunt cadouri minunate pe care copiii nu le găsesc nici pe net, nici în tabletele pline cu jocuri.

Cum ajută sportul un copil mic

O să vă spun o poveste pe care eu o consider complicată, dar pe care voi încerca să o redau cât mai simplu. Este o poveste despre consecvenţă pentru părinţii care au copii mici, răsfăţaţi şi care nu ştiu cum să facă astfel încât să-l aducă pe copil la realitate, fără să-l rănească sufleteşte.