Blog de reporter

Cronică de la prima ediţie e Festivalului George Enescu (partea a V-a, ultima)

Posted in Festivalui George Enescu, Uncategorized by gradinaru on Noiembrie 10, 2013

Continuăm să publicăm din însemnările Doamnei Elis. Petreanu (pe atunci jurnalist la România Liberă) despre prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu. Astăzi, din nou, despre Li Min Cean (partea a doua).
Aş vrea să vă mai spun că aceste ultime 2 cronici semnate de doamna Petreanu nu-l au ca personaj pe Li Min Cean întâmplător.
Odată, pentru că am vrut să găsesc un corespondent în timp, pentru pianista chineză Yuja Wang, invitată la această ediţie a festivalului. Pe mine, ea m-a impresionat mai ales prin atitudine, extrem de detaşată de tot ce o înconjoară. „Wall Street Journal” a numit-o pe Yuja Wang „fast and serious”.
Apoi, pentru că am vrut să fac o comparaţie între vremuri. În timp ce Yuja Wang a avut şansa să se nască după ce China a început să se deschidă lumii, iar la 15 ani (acum are 26), a plecat să studieze în Statele Unite, Li Min Cean a prins alte vremuri. După ce s-a întors acasă de la Bucureşti, deci după 1958, a mai câştigat câteva competiţii importante din Europa. Apoi, întors acasă, a căzut victimă în Revoluţia culturală, din anii 60 – 70. Mulţi critici spun că a fost trimis la munci agricole şi torturat. Nu şi-a mai putut folosi degetele niciodată pentru a cânta la pian.

Enesxu 58
Foto: Agerpres
Mai multe fotografii găsiţi http://www.agerpres.ro/media/index.php/george-enescu/item/217717-Festivalul-si-Concursul-International-George-Enescu-cronologia-editiilor.html
Li Min Cean a revenit la Bucureşti în anii 90, ca membru în juriul Festivalului George Enescu.
Vă las să savuraţi următoarele articole despre Li Min Cean. Primul în Suplimentul de cultură , unde am găsit acest articol, căutând informaţii despre evoluţia pianistului chinez.

Al doilea, despre cum era “Micul Li”, revelaţia Festivalului George Enescu

Cum era Li Min Cean la pian?
O siluetă fină, fragilă, aplecată mult asupra claviaturii, cu spatele arcuit, ca o seceră, aproape, detaşat de tot ceeace era în afara lui, contopit parcă, cu sunetele ce izvorau de sub clape la ştiutele, la finele – sau aprigele – lui atingeri! O fotografie, publicată în România Liberă din 11 Septembrie 1958 (când ”Micul Li” intrase în etapa a II-a a Concursului) stă mărtuire peste timp. La fel şi desenul, extrem de inspirat, al cunoscutului artist Neagu Rădulescu, publicat în săptămânalul de cultură Tribuna din Cluj, în 20 Septembrie 1958.
Cum cânta Li Min Cean? Şi cum a convins juriul că el este cel mai bun?
“L-am urmărit pe Li Min Cean la toate probele Concursului” , scria Alfred Hoffman, cronicarul României Libere, în cronica sa publicată în 5 Octombrie 1958. “El e înzestrat cu o neobişnuită putere de concentrare, de cufundare în universul muzicii pe care o interpretează, trăind fiecare notă, fiecare modulaţie, fiecare nuanţă de culoare, cu o autenticitate pe care o comunică auditoriului în chipul cel mai direct şi, totuşi, păstrându-se în cadrul unei decenţe pline de nobleţe”. Referindu-se la interpretarea lui Li Min Cean a Preludiului în do diez minor de Bach (piesă obligatorie în concurs) cronicarul notează: “De la început simţi că la pian se află o personalitate”. Alfred Hoffman apreciază că interpretată şi de alţi participanţi la Concurs această partitură nu a sunat atât de elocvent “ca sub degetele pianistului chinez” . Li Min Cean “are un rafinament al tuşeului pe care l-ar invidia mulţi pianişti maturi”. Cronicarul muzical al României Libere arată că în magistrala interpretare dată la concurs Sonatei de Liszt, “Li Min Cean a fost pe rând înger şi demon, mângâind clapele în pasagiile lirice, pentru a ne purta apoi spre culmile dramatice, “faustiene”, ale capodoperei romantice”. Astfel, Li Min Cean s-a impus, de la început ca o excepţie. Ilie Bâlea, cronicarul muzical al revistei Tribuna din Cluj, acreditat la Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, aprecia ca Li Min Cean “a impresionat prin adâncimea şi maturitatea de gândire în interpretarea Sonatei opus 110 de Beethoven şi în Preludiu şi Fuga în do diez minor de Bach”. În ambianta Festivalului – notează el – se vorbeşte despre Li Min Cean ca despre “pianistul poet” sau “pianistul filozof”, subliniindu-se prin aceasta marea concentrare şi sensul bogat al interpretării sale”. Alfred Hoffman consideră că “adevarata revelatie” a concursului, a fost tălmăcirea pe care Li Min Cean a dat-o Suitei Opus 10 de George Enescu (piesă obligatorie în concurs) . “In TOCCATA si BOUREE el pune în valoare toate acele nuanţe pitoreşti de mişcare şi culoare sonoră care dau relief plastic muzicii” In “miscările lente Li Min Cean este unic; fiorul pe care-l comunică – oricât de tainice ar fi sonorităţile ivite la viaţă de degetele lui – te cuprinde intr-o vrajă ce n-ai vrea să se termine niciodată; e un pianist pe care ai impresia că l-ai putea auzi ore întregi cântând în “piano” pentrucă posibilităţile lui de dozare a sentimentului sunt infinite”. Ilie Bâlea, notează: “Li Min Cean s-a dovedit a fi un artist puţin obişnuit: un “poet” sau “filozof al pianului” cum l-a denumit publicul”. “De o muzicalitate ascuţiţă, concentrat la extrem, sensibil si totodată stăpân pe expresia sentimentului – Li Min Cean a fost dealungul celor trei etape ale concursului (…) preferatul publicului”.
În final – juriul l-a clasat în fruntea grupului de laureaţi, tânărul pianist chinez fiind onorat cu premiul I. În urma sa veneau reprezentanti ai unor redutabile şcoli si tradiţii pianistice: Mihail Voskresenski (URSS) şi Michelle Boegner (Franţa) – ambii laureaţi cu premiul II – şi Dmitri Paperno (URSS) laureat cu premiul III. Juriul a acordat Menţiuni unor concurenţi care s-au înscris, ulterior, în galeria interpreţilor de prestigiu ai artei interpretative pianistice: Alexandrina Zorleanu (România) Vladimir Topinka (Cehoslovacia) şi Jozef Stompel (Polonia).
Li Min Cean avusese la Concursul de la Bucureşti parteneri de înaltă clasă. Dar el se deosebise de toţi şi fusese revelaţia Festivalului George Enescu. “E o fericire – scria cronicarul României Libere – că premiul ce poartă numele marelui nostru muzician a putut fi acordat unui tânăr interpret ce se identifică atât de deplin cu muzica sa”.
In după amiaza zilei de 15 Septembrie (după comunicarea rezultatelor Concursului) în sala Dalles avea loc Recitalul extraordinar al laureaţilor. Mica sală Dalles era plină până la refuz. Eliberat de rigorile Concursului, publicul avea acum voie să-şi manifeste bucuria, să aplaude după pofta inimii. Iar cel care a primit cele mai multe apalauze a fost Li Min Cean. “Micul Li” a cucerit din nou, fiind chemat la rampă de nenumărate ori. Acolo, în sala Dalles, şi pe culoarele ei aveau loc momente emoţionante. La fiecare revenire din scenă – notează cronicarul Tribunei – Li Min Cean era înconjurat de colegii săi concurenţi (…) care recunoşteau în el “pe cel dintâi”. Iar Alfred Hoffman notează: “tânărul şi deosebit de înzestratul pianist Li Min Cean, revelaţia Concursului internaţional George Enescu, a cucerit aplauzele entuziaste ale spectatorilor prin interpretarea valoroasă dată Sonatei în si minor de Liszt şi Temei cu variaţiuni de compozitorul chinez Liu Ţuan”.
A doua zi, în 16 septembrie, avea loc la Ateneul Romăn închiderea festivă a Concursului. Preşedinţii celor trei jurii , George Georgescu, la secţia vioară, Constantin Silvestri la secţia pian si Ion Dumitrescu la Secţiunea pentru Sonata pentru vioară şi pian de George Enescu, înmânau laureaţilor premiile şi menţiunile. Apoi, a avut loc concertul laureaţilor. Li Min Cean, “Micul Li” avea să uimească, din nou, lumea muzicală, publicul bucureştean. Pe podiumul de concert al Ateneului Român, in faţa publicului bucureştean, Li Min Cean cucerea prin arta sa dar şi prin modestia şi simplitatea sa. Iată ce scria cronicarul României Libere: “Li Min Cean nu şi-a pierdut nimic din cuceritoarea lui modestie şi simplitate în atitudine; a devenit parcă şi mai serios, conştient de răspunderea pe care o poartă acum pe umerii lui” . În Concertul laureaţilor “Micul Li” a interpretat Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov. Măiestria, farmecul, resursele sale uriaşe de sensibilitate şi profunzime, “supuse – cum nota cronicarul – unei concepţii de surprinzătoare maturitate”, au uimit şi biruit publicul aflat în sala Ateneului Român .
Pentru Li Min Cean, Concursul de la Bucureşti fusese un nou prilej de afirmare a valorii sale artistice, a resurselor sale uriaşe de sensibilitate şi profunzime, a concepţiei sale interpretative, de uimitoare maturitate, în fond, a geniului său muzical. “E o bucurie – nota cronicarul României Libere – când concursurile de acest fel contribuie la descoperirea – cu un minut mai devreme – a unor viitori mari artişti”. Li Min Cean demonstrase că putea fi un mare artist al pianului. Avea 22 de ani! Era atât de tânar – şi atât de matur! Primind premiul I la Concursul George Enescu el mai făcuse un pas pe drumul dulce-amar al gloriei artistice!

Elis. Petreanu
15.09.2013

Anunțuri

Cronică de la prima ediţie a Festivalului George Enescu (partea a IV-a)

Posted in Festivalui George Enescu by gradinaru on Noiembrie 10, 2013

Publicăm, în continuare, din însemnările Doamnei Elis. Petreanu (pe atunci jurnalist la România Liberă) despre prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu. Astăzi – despre pianistul chinez, Li Min Cean (partea întâia)

”Micul Li” – revelaţia Festivalului! (1)

Li Min Cean – sau ”Micul Li” – cum i se spunea pe culoarele sălii Dalles, a fost, într-adevăr, revelaţia Concursului şi Festivalului George Enescu la prima sa ediţie, din Septembrie 1958. El a stârnit aprecierea unanimă a juriului, admiraţia sinceră a concurenţilor, aprecierea unor mari artişti precum Yehudi Menuhin şi David Oistrach, şi, desigur, uimirea şi bucuria publicului bucureştean.
Dar cine era Li Min Cean?
În 1958, când a venit la Bucureşti, avea 22 de ani şi era câştigătorul premiului III la Concursul pentru pian ”Smetana” ce avusese loc la Praga, în 1957. Era un tânăr delicat, fragil chiar. Părea pierdut în costumul croit după moda europeană care nu se mula deloc pe silueta lui. Mânecile – păreau prea lungi pentru mâinile lui cu degete delicate, sacoul larg, prea larg, iar cămaşa albă, chiar foarte albă, prea largă la guler. Avea părul negru, des, cu firul sănătos (ca toţi semenii săi asiatici) şi ochii negri, negri, de parcă la naştere, cineva, picurase (cu pipeta) în găvanele ochilor lui oblici, cel mai negru şi mai vâscos ţiţei de pe faţa pământului. Gura – frumos arcuită, cu buzele fine – ascundea o dantură frumoasă, puternică şi albă (aşa cum aveau toţi semenii săi) şi-i dădea un aer candid, adolescentin. Era un ”firicel” de băiat. Pe culoarele sălii Dalles – unde se desfăşurau probele Concursului – era tăcut şi rezervat. Nu dădea declaraţii, interviuri, deşi – venit din China, din îndepărtata Chină – stârnea interesul şi trecea drept o prezenţă neobişnuită, chiar exotică! La Concursul pentru pian veniseră peste 50 de tineri din toate colţurile lumii. Doar el – din îndepărtata Chină! Să nu uităm – eram în 1958 – şi tinerii muzicieni asiatici pătrundeau – cu timiditate – în lumea competiţiilor mondiale. E drept, că tânărul Li, după primele studii muzicale la Shanghai, cu profesorul chinez Yu Pen Min, se bucurase de îndrumarea unor profesori europeni: Alfred Wittenberg şi Tatiana Petrovna Kravcenko, la Conservatorul de Muzică din Petersburg, şi, mai apoi, acasă, la Shanghai, unde studiase cu Natalia Hornowska, o pianistă poloneză – şi ea europeană!
Aceştia, desigur, îl pregătiseră şi-l încurajaseră să spargă tiparele impuse de tradiţia milenară a culturii chineze şi să se arunce în vâltoarea competiţiilor internaţionale, atât de deosebite şi atât de solicitante în comparatie cu cele din ţara sa. Tânărul Li Min Cean – ”Micul Li”, cum era alintat pe culoarele sălii Dalles de către ceilalţi concurenţi – gustase din paharul dulce-amar al înfruntării cu lumea europeană, al întâlnirilor şi confruntărilor cu tineri atât de diferiţi de el. Dar, în bătălia cu lumea europeană, câştigase din primul foc. Concursul de pian ”Smetana” de la Praga din 1957, fusese prima sa ieşire în lumea europeană, prima sa confruntare cu tensiunea şi atmosfera concursurilor internaţionale. Şi acolo, la Praga, luase premiul III stârnind interesul şi admiraţia unanimă. Iar acum, venise la Bucureşti hotărât să câstige. Curajul şi siguranţa lui se bazau pe repertoriul lui care era – cum apreciau cronicarii de la Bucureşti – surprinzător de vast pentru un pianist atât de tânăr. Mai multe Sonate de Beethoven şi cele trei Concerte pentru pian ale titanului de la Bonn, Concertul pentru pian de Schumann, Variaţiunile simfonice de Cesar Frank, Rapsodia pe o temă de Paganini de Rachmaninov, şi, desigur, şi compoziţii ale compatrioţilor săi, precum Tema cu variaţiuni de Liu Ţuan pe care avea s-o prezinte şi la Bucureşti, etc . Cronicarii muzicali de la Bucureşti aflaseră că Li Min Cean parcursese aproape ”tot Clavecinul bine temperat” de Bach – ceeace, la vârsta sa, era extrem de semnificativ pentru viitorul său artistic. Curajul şi siguranţa lui se bazau pe resursele sale uimitoare, pe muzicalitatea sa ascuţită, pe forţa sa interpretativă – în fond, pe geniul său muzical!
Sala Dalles era o sală propice pentru un concurs unde participau tineri. Era mică, prietenoasă, cu podiumul mic – unde aveau loc, deobicei, concerte de cameră sau recitaluri de lied. Balconul, unde se afla juriul, era plasat in faţa podiumului de concert, pe latura opusă, astfel încât concurenţii nici nu-i vedeau pe ”judecătorii” lor, având sentimentul că acolo, în faţa claviaturii, nu cântau decât pentru ei! Atmosfera era de o sobrietate maximă. Regulamentul interzicea aplauzele iar accesul în sală era limitat – concurenţi, jurnalişti acreditaţi la Festival, şi – cu unele excepţii – profesori, prieteni ori rude, îndeosebi ale concurenţilor români. Piesele obligatorii, ( Preludiu şi fuga în do diez minor de Johann Sebastian Bach, Sonata Waldstein de Beethoven, Sonata in si minor de Liszt, Toccata de George Enescu etc.,) au fost piese de încercare pentru fiecare concurent. Li Min Cean intrase în concurs (la fel ca ceilalţi) prin tragere la sorţi şi trecuse prin toate cele două etape calm, sigur pe el, concentrat la extrem, trezind admiraţia, spaima şi invidia concurenţilor si – evident – interesul şi (în final) aprecierea juriului. Şi ce juriu! Mari artişti ai lumii muzicale europene. Constantin Silvestri (preşedinte) Jean Absil, Monique Haas, Sigismund Toduţă, Halina Czerny Stefanska, Florica Musicescu, Iosif Parenicek. Li Min Cean a parcurs cu brio piesele obligatorii din primele două etape ale Concursului astfel că, in etapa finală, din 52 de concurenţi, rămăseseră doar 8! Iar Li Min Cean era printre ei! Cu siguranţă, avea să obţină un loc mai bun decât la Praga. Trecuse de primele două etape. Urma ultima etapă – a III-a, iar concurenţii rămaşi în cursă erau redutabili! “Micul Li” îşi privea mâinile, de fapt degetele, cu atenţie, cu dragoste, cu speranţă! Acolo, în acele degete fine, pe cât de delicate, pe atât de energice (atunci când partitura o cerea) se afla şansa lui de a se clasa în funtea celor cu care pornise în acest Concurs. Acolo, în acele degete fine, în mâinile lui, mici, delicate, se afla viitorul său artistic.
Elis. Petreanu

14.09.2013

%d blogeri au apreciat asta: