Blog de reporter

Ce rămâne după sentința în cazul Vișinescu

Posted in România, Uncategorized by gradinaru on Februarie 10, 2016

Update: Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv la 20 de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. 

         În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

,,În perioada 1956 – 1963, inculpatul, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate. Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a inculpatului adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile P.N.Ţ. şi P.N.L.;  foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 August 1944; foste cadre M.A.I. după 23 August 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.,,

Indiferent de cât dură sau de ușoară va fi pedeapsa judecătorilor pentru Alexandru Vișinescu, cred că mai importante decât anii de închisoare sau degradarea sa militară, sunt alte două efecte ale finalizării acestui proces. Primul: faptul că de Justiție nu scapă nimeni, chiar și după zeci de ani. În alț doilea rând: faptul că odată dezbătute cazurile torționarilor care au strivit corpuri și suflete, fizic și moral, atâta amar de vreme, generațiile născute după 89 au putut afla ororile regimului comunist.

În 2009, am filmat un documentar despre crimele comunismului,  https://blogdereporter.wordpress.com/2009/09/04/in-cautarea-poporului-pierdut/
Am fost cu specialiștii Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, în frunte cu Marius Oprea și Ghiță Petrov, prin Munții Apuseni asistând la deshumarea unor partizani.

Înainte de asta, am stat o zi întreagă între pereții zidurilor pușcăriei de la Râmnicu Sărat, am zăbovit în celulele în care Ion Mihalache și Corneliu Coposu au fost torturați.

De atunci, de câte ori am citit mărturiile unor deținuți, victime ale brutalității comise de Vișinești precum cel ce urmează să-și afle sentința astăzi, am înțeles altfel suferința lor și datoria mea de om, în primul rând cea de a nu uita și de a spune mai departe ce s-a întâmplat atunci.
Cât am stat în închisoare, eu și colegii mei am avut liber să cercetăm fiecare colț . Am găsit într-o celulă, într-un mușuroi de pământ umed, un fel de ciocan din fier, plin de pete. M-am întrebat dacă erau de sânge sau nu.
Am scos ciocanul afară și m-am dus cu el la paznicul închisorii.

Nu-l mai văzuse, dar singura explicație pe care mi-a dat-o a fost că probabil, a fost unul din instrumentele folosite împotriva de deținutților.
Striveau torționarii unghiile deținuților cu el, le rupeau oasele?
Am lăsat ciocanul acolo, sperând că odată ce pușcăria va deveni muzeu, (asta urma încă de pe atunci să se întâmple dacă ar fi alocat Guvernul
banii necesari, înțeleg că nu s-a întâmplat nici acum), un specialist va face și analize.

Despre ororile regimului comunist cred că se știe și se vorbește prea puțin. Trag această concluzie urmărind permanent subiectul dar și discutând cu un fost coleg de universitate. Cătălin Nedelcu este profesor de Istorie într-un sat din Argeș . Poate a ați auzit deja de el, este genul de dascăl care a și făcut din Istorie o pasiune pe care le-o transmite copiilor diferit. Merge cu ei la muzee și la memoriale, invită la clasă veterani care predau lecții autentice, unice. Pentru voi, l-am rugat să se prezinte și să-mi spună ce conțin manualele de istorie despre crimele comunismului și ce vor să știe elevii.
Redau răspunsul lui integral.,, Sunt cumva un profesor atipic pentru că m-am specializat pe perioada aceasta a istoriei recente și mai mult de atât, pe rezistența armată din munti. De fapt, de 7 ani am un curs opțional la clasa a VIII-a – ,,Rezistenta țarmată anticomunistă și represiunea în Argeș -Muscel’’, Iar aici pun accent și pe mișcarea Haiducilor Muscelului din Nucșoara (aproape un semestru), pe fenomenul reeducării de la Pitești și pe destinele câtorva argeșeni care au șfârșit în închisorile comuniste – Ion Mihalache la Râmnicu Sărat, Gheorghe Brătianu la Sighet în primul rând. Dar bineînteles că le mai vorbesc și despre alte aspecte și le pun filme cum ar fi – Undeva în est și Binecuvantată fii inchisoare, altele din seria Memorialului Durerii sau înregistrari de-ale mele cu foști detinuți politic. De-a lungul timpului, am reușit fie să aduc pe cineva să le vorbească (Aristide Ionescu, Alexandru Marinescu sau Ioana Hașu) sau i-am dus pe câțiva elevi la Poenărei (aproape de locul unde au fost prinși frații Arnăuțoiu în 1958) unde le-a povestit despre rezistența anticomunistă și despre anii săi de închisoare dl Alexandru Marinescu. Este unul dintre cei doi foști membri ai grupului încă în viață. Eu sunt profesor la gimnaziu, iar în manualul de a VIII-a, de Istoria românilor, nu se vorbește decât pu țin despre crimele regimului comunist. Mai precis, la lecția dedicată perioadei lui Dej, avem o jumătate de pagină despre represiune, o fotografie cu închisoarea Sighetu-Marmație, una cu
Toma Arnăuțoiu și cinci rânduri despre Crearea ,,Omului nou’’ la Pitești unde ,,deținutii au fost supuși unor torturi și umilințe greu de imaginat’’. Asta într-un manual de la Editura Sigma. Manualele de liceu nu le cunosc, dar bănuiesc că dozele de ,,rezistență și represiune’’ sunt asemănătoare. Există într-adevăr un curs opțional pentru clasa a XII-a care beneficiază și de un manual despre perioada comunistă. Unul dintre autori este chiar Marius Oprea. Ar fi excelent dacă s-ar studia de către toți elevii, dar, cum am spus, este opțional și cred că azi în Argeș , nu sunt nici măcar 10 profesori care să îl predea. Și mai ales în clasa a XI sau a XII-a cand ei înțeleg mult mai bine anumite lucruri și pot deveni deosebit de implicați. Spun asta fiindcă în trecut am predat trei trei ani la liceu și am această experiență cu adolescenții. Dar ce să spun, că și la clasa a VIII-a, an de an, întâlnesc câțiva elevi foarte curioși mult mai interesați de aceste lecții speciale decât chiar de lecțiile obișnuite. Zilele trecute le-am prezentat în vreo două ore ,,Reeducarea de la Pitești’’. Le-am zis de la început că este o lecție cu totul deosebită, și că poate n-ar trebui să le vorbesc despre anumite aspecte pentru că au încă o vârstă prea fragedă, dar totuși o voi face. Le-am spus asta cu sinceritate, nu am folosit un truc ieftin pentru a le capta și mai mult atenția. Ceea ce s-a și întâmplat, într-adevăr.
Am încercat cumva să le menajez sensibilitatea față de cunoașterea unor atrocități fără precedent care, iată, s-au întâmplat tocmai în orașul nostru. Dar, vezi tu, eu când le explicam diferența crucială între un deținut politic care oricum trecea prin tortură în anchetă și între un student de la Pitești care era obligat să stea zile, săptămâni, luni în celulă cu cel care îl tortura, până devenea la rândul său torționar sau murea, elevii mei au vrut să știe ce modalități de tortură li se aplicau. Două eleve au ținut să îmi spună că au citit undeva despre cum erau torturați oamenii în Evul Mediu, făcând o comparație. Ei au participat afectiv la această lecție, având reacții absolute normale – de revoltă, de oroare, de durere și de milă față de victime. S-au pus în situația acestora, întrebându-se cât ar fi putut rezista și la ce ar fi putut rezista. Deși, an de an, când predau această lecție, mi-e tot mai greu, fiindcă este pur și simplu cumplită, toți culeg și roadele imediat, pe de-o parte, iar pe de altă parte știu, am credința că elevii mei nu vor uita prea repede acest episod abominabil creat de regimul comunist. Bineînțeles că nu intru cu ei în toate amănuntele, nu le dezvălui chiar cele mai degradante lucruri ce s-au întâmplat acolo. Urmează ca în alte ore să le arăt și câteva marturii video ale supraviețuitorilor și, în primavară, poate în timpul Școlii Altfel, să îi duc la Închisoarea de la Pitești care este acum sub patronajul Fundatiei Sfinții Închisorilor.

Acum 2 ani, Ioana Hasu (journalist RFI și nepoata unui partizan din grupul lui Ion Gavrila Ogoranu) a venit în școala noastră și cei mai buni elevi au participat la un atelier – Țara bunicilor. Extrem de interesant!

Foto: Anca Grădinaru

Acum, la final, să-ți zic ceva despre o problemă cu care poate ar fi trebuit să încep. Ieri, a apărut pe net o propunere de reorganizare a disciplinelor la gimnaziu. Cică o parte dintre specialiștii numiți în acea comisie de ministrul Curaj au înfăptuit o mare schismă „curriculară” și au propus o nouă variantă de reorganizare. Eu zic doar de istorie – care istorie? Sunt pur și simplu șocat că nu se mai numește nici măcar istorie, ci educație pentru societate! Deci, ce vorbim noi aici de o istorie a crimelor comunismului, o istorie a comunismului, când ei au ideea de a șterge numele de istorie cu totul! Îți poți imagina cei mplică asta?! Eu cu Manu (soția lui Cătălin, profesoară de Istorie), am rămas perplecși, nu credeam că ne vor mai mira multe în viața asta!”

Apoi, insist, cred că arhivele CNAS ar trebui să fie mai libere decât sunt, instituția ar trebui să funcționeze în regim de bibliotecă și să fie accesibilă nu doar cercetătorilor, ci publicului larg.

Am întrebat odată dacă pot citi dosarul unui membru al familiei, angajat al sistemului opresiv. Mi-au spus că numai dacă fac dovada că voi publica un studiu.

Nu asta vroiam să știu, ci ce anume a făcut exact omul. L-am întrebat pe om dacă acceptă să-i iau dosarul de la CNAS. Cu procură, s-ar fi putut. Mi-a spus categoric că nu.

Un indiciu că oricât de multe mărturii ale victimelor comunismului am citi, tot nu am afla decât o mică parte a răului care ne-a mutilat ca popor 50 de ani. Iar efectele încă ne bântuie.

De aceea, măcar Justiția să mai aducă la suprafață crimele și să condamne autorii, inclusiv pe cei de la Revoluție!

Anunțuri

Bilanțul jafului: 2,1 miliarde de euro furați de la buget

Posted in România by gradinaru on Februarie 5, 2016

Nicolae Văcăroiu: 2,1 miliarde de euro furate de la buget în numai zece ani

Într-o primă ieșire publică după trei ani de tăcere, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a făcut astăzi la Interviurile Europa FM (http://www.europafm.ro/exclusiv-presedintele-curtii-de-conturi-in-10-ani-bugetul-a-fost-pagubit-de-peste-2-miliarde-de-euro/) bilanțul furturilor de la bugetele publice, central și locale.
2,1 miliarde de euro, nu lei, au furat sau deturnat angajații statului din banii contribuabililor.
IMG_5350
Nicolae Văcăroiu spune că în cele mai multe cazuri este vorba despre corupție, neglijența în serviciu, legislația în permanentă schimbare care a dus la erori uriașe. Și abuzuri incredibile comise chiar la nivel guvernamental, precum emiterea unei legi, aplicarea ei și implicit cheltuirea banilor din buget, fără emiterea normelor de aplicare. ,,Așa ceva e nul de drept!,, spune Nicolae Văcăroiu.
Deși l-am rugat, Nicolae Văcăroiu a refuzat să acuze nominal, să atace primari sau miniștri. Mai are doi ani de mandat și probabil, nu vrea să supere pe nimeni înainte de a se retrage la pensie. Poate așa se explică și faptul că în ciuda unui număr uriaș de sezizări penale trimise în ultimii ani la parchete (675 din 2007 încoace), inspectorii nu au făcut plângere împotriva niciunui demnitar.
A nominalizat însă Guvernul Victor Ponta care, în 2014, a luat de la Investiții 2 miliarde de lei pentru a-i da arbitrar autorităților locale. A împărțit banii banii din fondul de rezervă prin ordonanțe, deși destinatarii nu aveau nicio urgență, spune președintele Curții de Conturi.
,,E îngrijorător faptul că aceste 2 miliarde s-au dus la creșterea rezervei Guvernului de rezervă și a plecat către primării și s-au dus deci către alte destinații, deci au majorat fondul de rezervă. Ceea ce mă îngrijorează că restul de valoare de investiții ptrevăzute în buget, dați afară din 26 de miliarde, 3 sau 6 și rămân 20 de miliarde, banii ăia trebuiau utilizați cu maximă eficiență,, , a spus la Europa FM, Nicolae Văcăroiu.
Autoritățile locale, la rândul lor, au cheltuit banii cu aceeași ,,responsabilitate,,. Iată ce au constatat inspectorii Curții de Conturi (vezi ultimul raport al instituției, la pagina 66, http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Raport_public_2014.pdf
,,De la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (n.m. condus atunci de Liviu Dragnea) s-au efectuat plăți în sumă de 910 mii lei pentru finanțarea unor obiective de investiții prin PNDL (n.m Programul Național de Dezvoltare Locală), amplasate pe terenuri aflate în litigiu, fapt pentru care respectivele obiective de investiții nu s-au mai realizat, întrucât beneficiarii nu aveau toate aprobările/avizele necesare (ex.: certificate de urbanism, autorizație de construcție etc.),,
Ce să mai spui?
Nu-mi vine în gând decât o replică a unui procuror DNA pe care l-am întrebat odată cum reacționează oamenii politici odată ajunși în birourile lor. ,,Unii se bucură la gândul că i-am prins doar cu atât.,,
Raportul Curții de Conturi arată cum și cu cât au jecmănit angajații statului bugetul, cu cât cinism și curaj.
Pe el cred că s-ar putea construi sute de dosare penale mari.
Că cele mici, ar fi cu miile. Iată un exemplu, tot din raportul Curții de Conturi.
,,La Ministerul pentru Societatea Informațională nu au fost respectate prevederile legale referitoare la buna gestiune financiară în utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat ca urmare a nerespectării, de către entitatea auditată, a principiilor economicității, eficienței și eficacității în utilizarea fondurilor publice având în vedere că pentru unele autoturisme din parcul auto al ministerului au fost prestate și decontate servicii de spălare periodică neeconomicoase (două spălări auto la un autoturism în aceeași zi; două spălări ale motorului mașinii în cursul unei luni etc.); s-au decontat (…) servicii de spălătorie auto, pentru autoturisme care în anul 2014 nu se aflau în folosința MSI,,.
Doar că între Curtea de Conturi și DNA pe de o parte și Curtea de Conturi și ANAF pe de altă parte nu par a se fi legat prietenii prea stânse.
Inspectorii din cele trei instituții se acuză reciproc că nu fac bine calculele.
Iar una dintre cele mai mari fraude constatate de inspectorii Curții, reclamată la DNA de acum trei ani, nu a ieșit încă din sertar.
Este vorba despre vânzarea unui teren în valoare de 500 de milioane de euro, de către o mare instituție a statului unui privat cu 2 euro metrul pătrat, deși piața spunea că valoarea lui era de 1.500 de euro metrul pătrat.

%d blogeri au apreciat asta: