Blog de reporter

Români excepționali, invitați la Casa Regală a Spaniei dar nepromovați de Președinție

Posted in Uncategorized by gradinaru on Iulie 16, 2015

Cu riscul de a părea un Gică-contră, nu mă pot abține să nu vă povestesc cu regret cum am descoperit, din nou, o mostră de noncomunicare la nivelul Președinției României.
Am acoperit vizita Președintelui Klaus Iohannis în Spania din perioada 12-14 iulie. Unul din cele trei momente importante a fost dejunul oficial oferit de Majestăţile Lor Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia la Palatul Regal în onoarea Preşedintelui României şi a soției sale, Carmen Iohannis.
În comunicatul trimis presei, Președinția a anunțat că de față vor fi și reprezentanţi ai comunităţii românești din Spania.
Acești reprezentanți, cel puțin o parte dintre ei, au venit și la întâlnirea Președintelui cu aproximativ 400 de români care trăiesc în Spania, întâlnire organizată de Ambasada de la Madrid luni seara, la un hotel din Madrid.
Unul dintre cei invitați la Palatul Zarzuela este și singurul primar român din Spania, Aurel Truță. Despre el puteți citi pe siteul Românul.eu.
Cu o modestie incredibilă, Aurel Truță mi-a povestit într-un interviu pentru Europa FM ce emoții uriașe a trăit la întâlnirea cu Regele și Regina Spaniei, dar și cum a fost ales primar în Spania într-o localitate în care el, soția sa și copilul sunt singurii români.
Audio
Interviul cu Aurel Truță
11737836_850211351722399_466723001100063832_n
Foto: pagina de FB a lui Aurel Truță

Invitată la Palatul Regal a fost și Silvia Marcu, cercetător la Institutul de Cercetare a Științelor Umaniste din Madrid. Am aflat asta de pe pagina ei de FB, nu de la Președinție.

11412034_10153468209597486_5744615803299875499_o
Foto: pagina de FB a Silviei Marcu

Silvia Marcu este un profesionist excepțional care m-a ajutat în 2012 să realizez o campanie despre românii din Spania pentru Antena 1. Părerea sa despre rolul românilor din Spania, aici
Silvia Marcu este sociolog și a făcut expertize la care Guvernul și Președinția României ar trebui să apeleze. Din păcate, pentru a putea lucra în Spania ca cercetător, ea a fost obligată să-și ia cetățenia spaniolă și implicit să renunțe la cetățenia română. De ce? Pentru că de ani întregi, Bucureștiul nu reușește să convingă Madridul să accepte ca și românii să poată avea dublă cetățenie, la fel cum au emigranții cu legături istorice cu Spania. Nu a reușit nici Klaus Iohannis cu ocazia acestei vizite.
Deocamdată, doar despre acești doi români am aflat că au participat la dejunul regal.
Mi-ar fi plăcut ca președintele Klaus Iohannis să le mulțumească în public, la întâlnirea cu românii, de față cu toată presa română care ar fi putut să le ia interviuri, să-i dea ca exemplu , mi-ar fi plăcut să-i nominalizeze într-un comunicat, să le scrie numele măcar într-o mapă de presă.
Nu s-a întâmplat așa. În schimb, Președintele Klaus Iohannis și Președinția au acceptat fără rezerve ca o companie privată de telefonie să-și facă reclamă agresivă (care a sponsorizat întânirea cu românii, pentru că Ambasada României nu a avut bani să închirieze o sală, deși anul trecut a încasat de la românii din Spania 40 de milioane de euro numai din taxe consulare) să-și facă reclamă în timpul întâlnirii împărțind invitaților punguțe cu oferte.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: