Blog de reporter

Dedicaţia perfectă

Posted in Uncategorized by gradinaru on Februarie 16, 2009

Am dat peste acest post bai-jefuitori-sa-nu-furati-cumva-banii.html. La capătul postului, îl aveţi pe Horaţiu Mălăele, într-o înterpretare audio, magistrală. Poezia asta mi se pare a fi dedicaţia perfectă astăzi.

Anunțuri

Efecte „Log in bibliotecă”

Posted in munca mea by gradinaru on Februarie 16, 2009

bill-si-melinda1

Ei şi după petiţia online „Bibliotecă Naţională, caut casă”, avem încă o veste bună. Fundaţia „Bill şi Melinda Gates” intenţionează să includă documentarul „Log in bibliotecă” (produs de „Reporter Special ” pentru Antena 3, în noiembrie 2008), în campaniile sale internaţionale de promovare a acţiunilor caritabile. Cu alte cuvinte, Fundaţia „Bill şi Melinda Gates” consideră că documentarul a reuşit să surprindă exact ideea programului „Global Libraries” (implementat în peste 30 de ţări din toată lumea) şi anume: toată lumea ar trebui să aibă aceeaşi şansă la educaţie. Vă povesteam atunci că începând cu 2008, Bill Gates a investit în 12 biblioteci publice din România peste 10 milioane de dolari. Discret şi eficient. Mii de oameni din toate colţurile ţărişoarei Romania se bucură deja de donaţiile (calculatoare şi softuri) celui mai mai mare filantrop în viaţă. Ar fi incorect să fac publice de capul meu, intenţiile Fundaţiei, dar vă pot spune că odată cu documentarul nostru, aceasta vrea să arate lumii întregi efectele acţiunilor sale caritabile în România.
Mai jos, promo-ul documentarului „Log in bibliotecă”.

Efecte „Bibliotecă Naţională, caut casă!”

Posted in munca mea by gradinaru on Februarie 16, 2009

Cu mare bucurie ţin vă anunţ că emisiunea „Reporter Special” generează ea însăşi ştiri şi mult mai important, implicare. Astfel, în urma difuzării documentarului „Bibliotecă Naţională, caut casă” s-a născut o campanie naţională. Bibliotecari şi numai au întocmit o petiţie online biblioteca_nationala_a_romaniei_cauta_casa-p57682054.html în care cer salvarea Bibliotecii Naţionale a României. Petiţia este adresată Ministerului Culturii, iar în numai câteva zile a fost semnată de peste 3.500 de persoane. Sloganul campaniei este „Implică-te!” Dacă şi tu crezi că iniţiativa merită, semnează! Iar dacă nu eşti încă decis, aruncă-ţi măcar un ochi pe imagini!

P.S Subiectul prezentat de Reporter Special săptămâna trecută a fost remarcat şi de alţi bloggeri

FROST/NIXON

Posted in Uncategorized by gradinaru on Februarie 13, 2009

Un film care, dincolo de cele 5 nominalizări la Oscar, îl poate trezi din visare pe un începător în ale presei şi-i va reaminti oricărui reporter că cele mai mari pericole ale lui sunt superficialitatea şi ignoranţa. Filmul e de văzut, mai ales că totul a fost real. E oricum o combinaţie atipică de film american cu documentar politic. David Frost există, acum el are 70 de ani şi lucrează pentru Al Jazeera, iar interviul cu proaspăt demisionarul Richard Nixon a fost cea mai mare realizare profesională a lui. Interviul David Frost/Richard Nixon aduce cu dialogul, la fel de celebru dintre Oriana Fallaci cu Henry Kissinger, dacă îl mai ştiţi. Doar că Fallaci, spre deosebire de Frost avea cea mai sigură atitudinea posibilă pentru un reporter. Gândea că intervievaţii săi sunt cei care vor trebui să-şi stăpânească emoţiile şi gândurile negre şi nu ziaristul. Ei sunt cei care trebuie să se explice, nu ziaristul.
În film, rolul cel mare îl face totuşi Frank Langella /Richard Nixon
Mai jos, un citat din film:
„Întâiul şi cel mai mare păcat al televiziunii înşelătoare este că simplifică, diminuează idei mari, complexe, că trunchiază timpul. Cariere mari sunt reduse la o singură imagine. La început, nu am putut înţelege de ce Bob Zolnick (n.m. un membru al echipei lui David Frost) era aşa de euforic după interviuri, sau de ce John Birt (n.m. un alt membru al echipei) se simţea atât de impresionat că s-a dezbrăcat şi s-a aruncat în ocean să sărbătorească. Dar asta era înainte să înţeleg cu adevărat puterea reductivă a prim planului. Pentru că David (n.m. David Frost) reuşise în acea ultimă zi de interviu, să obţină acel moment pasager, ceea ce niciun jurnalist, niciun procuror, niciun comitet juridic sau inamic politic nu reuşise să o facă. Chipul lui Richard Nixon, umflat şi răvăşit de singurătate, dezgust de sine şi înfrângere.”
frost-nixon

Tagged with: ,

„Am proiecte mult mai mari decât viaţa!”

Posted in Uncategorized by gradinaru on Februarie 13, 2009

Aşa a spus Dan Puric aseară, de ziua lui, la sala Rapsodia. A împlinit 50 de ani şi şi-a invitat spectatorii la o şuetă şi la o şampanie. Şi-a povestit anii, de la grădiniţă până acum, când a lansat DVd+ul „Alegeţi acces la memorie” , albumul de gală de 10 ani de spectacole împreună cu trupa sa de „acrobaţi” -Passe-Partout (aşa le spune el tinerilor fantastici dansatori de step) şi ultima sa carte, „Omul frumos”. N-au venit oameni politici şi „bine că n-au venit, că s-ar fi contrazis”, a spus sărbătoritul în faţa a câteva sute de invitaţi.
La 50 de ani, Dan Puric e altcineva decât acum 13 ani, când l-am văzut pentru prima dată într-un spectacol. Atunci, rar îl auzeai vorbind. Era dansator şi pantomim şi cam atât. Cel mai mare, e drept. Credeam atunci că nu prea vorbeşte pentru că energia pe care o consuma în spectacole era atât de mare, încât orice efort suplimentar l-ar fi făcut să se prăbuşească. Părea egalul balerinei Alina Cojocaru.
Ani întregi am încercat să ajung să-l văd din nou pe Dan Puric în spectacol. La Bucureşti, casa era mereu închisă înainte de spectacol, la Madrid, Tokyo sau Londra nu puteam ajunge.
Aseară am ajuns la sala Rapsodia, la ziua lui Dan Puric. O sărbătoare simplă, într-o sală a sindicatelor. Sărbătoritul a ţinut să-i mulţumească mai întâi lui Bogdan Hossu, şeful Cartel Alfa, pentru că de atâţia ani îl lasă pe el şi pe trupa sa să creeze spectacole de vis. La Naţional şi la Nottara nu ştiu de ce nu a mai avut loc. La 50 de ani, Dan Puric le-a mulţumit şi spectatorilor pentru că nu s-au împiedicat de noroaiele până la genunchi de pe Lipscani, ca să ajungă să-i spună „La mulţi ani!”
Eu am ajuns la „Rapsodia” după două interviuri de patru ore, de-a dreptul chinuitoare, cu doi directori din Primăria Capitalei (vă povestesc altă dată despre ce e vorba). Faptul că împricinaţii nu reuşiseră să-mi răspundă coerent şi articulat la întrebări simple, mă storsese de entuziasm. Stăteam pe un scaun în sala de spectacol, aşteptându-l pe sărbătorit şi nu reauşeam să mă gândesc decât dacă o să reuşesc să ordonez interviurile. Dar m-au trezit hohotele de râs naturale. De mult nu mai auzisem acel râs de la teatru, în hohote, conectat doar la corzile actorului. Am realizat brusc că râsul a devenit monopolul televiziunii. Râsul programat.
După 13 ani, Dan Puric vorbeşte mai mult ca niciodată. Dar nu ma joacă atât de mult. Poate anii, poate fizicul…nu ştiu. Ca spectator, nu mi-am permis să întreb. Dar cei 50 de ani i-au făcut cadou lui Puric statutul de mentor şi dragoste, multă dragoste de la discipolii săi. La 50 de ani Dan Puric a ajuns duhovnic, marturisitor şi apărător înverşunat al tradiţiei româneşti. Frecvent, face apeluri publice la arhivarea fizică şi mentală a valorilor, a muncii celor care chiar şi morţi, merită să mai trăiască prin urmaşi Aseară, Dan Puric l-a făcut să trăiască din nou pe profesorul său, Dem Rădulescu.
La mulţi ani, Dan Puric!

dan-puric1

Tagged with: ,

CUM NU A AJUNS CNN în ROMÂNIA

Posted in despre presa by gradinaru on Februarie 11, 2009

„Ted (Ted Turner) nu se dădea înapoi să facă afaceri cu ţări cu economii şubrede, cum erau naţiunile nou apărute din Europa de Est şi Rusia. Preluase mereu intreprinderi slabe şi le transformase în afaceri înfloritoare. Când Ted era convins că va reuşi, nu cruţa niciun efort şi nu refuza niciun ajutor financiar. În 1991 însă, existau persoane cu funcţii înalte în TBS (Turner Broadcasting System, compania mamă a CNN) care nu erau de acord cu această filozofie (…)
Am continuat, după tentativa lor (n.m. directori ai gigantului media Turner) eşuată, de a scăpa de mine, să lucrez la parteneriatele din Europa de Est, pe care le iniţiasem în timp ce lucram în Rusia. Am descoperit o mai mare stabilitate financiară şi nu exista activitate criminală legată de mediul afacerilor. În Slovenia, România şi Slovacia, am intrat în concurenţă cu CME, compania lui Ronald Lauder care obţinuse licenţa în Republica Cehă. Audienţa sa a urcat până la 70 % din telespectatori în primul an. Lauder a folosit acest succes pentru a lansa televiziuni şi în alte ţări ale Europei de Est şi a emis acţiuni la noua sa companie. Deşi a avut oarece dificultăţi cu un pareneriat german, era pe drumul cel bun pentru a crea o reţea de televiziune de succes care să acopere Europa de Est şi Rusia şi poate şi alte părţi ale lumii. Dacă va fi bine condusă, va putea deveni primul grup de televiziune cu transmisii internaţionale, ceea ce presupuneam că îşi dorise Ted prin proiectul nostru est european. (…)
În 1994, lucram cu mai multe ţări mici, nu foarte avansate economic, dar care aveau un potenţial uriaş. România era una dintre ele.”

Sunt fragmente din autobiografia lui Sidney Pike, „Noi am schimbat lumea”. El este cel care timp de aproape 15 ani a negociat intrarea CNN în zeci de ţări, în calitate de preşedinte „Proiecte speciale CNN”. Eforturile lui şi ale altora au adus proprietarilor CNN, până în 2005, 1,5 miliarde de telespectatori din 212 ţări, de pe 6 continente. Cartea mi se pare a fi a must pentru orice om de media care are un cuvânt de spus sau ar putea avea. Ideea e alta: Sid Pike povesteşte de fapt că în Europa de Est, CNN a pierdut lupta din două motive: luptele interne din cadrul companiei şi intrarea rapidă şi agresivă a CME în zonă. Astăzi, CME este condus în Europa de Adrian Sârbu. Deocamdată, grupul lui Lauder nu pare a fi ajuns acolo unde a prezis întemeietorul CNN, însă poate ajunge, eventual în următorii ani, într-adevăr primul grup de televiziune cu transmisii internaţionale din zonă. Pro Tv e parte din grup, iar trustul Media Pro s-a tot extins inclusiv regional.

Tagged with: ,

profit record=jecmăneală=românia

Posted in Uncategorized by gradinaru on Februarie 11, 2009

Citesc în „Ziarul financiar” o ştire care mă bulversează: „Bancherii au avut in 2008 cel mai bun an de dupa 1990. Profitul net total al bancilor din Romania a urcat cu 67%, pana la 1,27 mld. euro.” bancile-au-facut-profit-de-peste-un-miliard-de-euro-3892249
Ştirea asta mă revoltă cu atât mai mult cu cât tocmai am simţit pe propria piele cum e să afli înainte cu o zi înainte de aprobarea unui credit că „dobânda nu vă mai creşte de luni, ci de mâine”. E criză, iar toate băncile importante au mărit dobânzile iarăşi. Aceleaşi bănci mari care au făcut până acum 2 luni profituri record şi care acum ţipă la BNR să facă ceva să relaxeze creditarea. Adică să le permită să-i jecmănească şi pe cei mai săraci şi pe naivi, nu numai pe cei strânşi cu uşa din cauze subiective.

Tagged with: ,

Bibliotecă Naţională, caut casă!

Posted in munca mea by gradinaru on Februarie 5, 2009


Aşa se numeşte următorul reportaj/documentar. E dureros ce se întâmplă cu Biblioteca Naţională a României. A evacuat-o toată lumea de peste tot, evident, inclusiv din centrul Bucureştiului. Sediul de mai sus de Unirii e abandonat de 19 ani. În fişa postului, bibliotecarii au inclusă şi obligaţia de a împrăştia otravă pentru şobolanii care muşcă greţos din manuscrise de patrimoniu.
Ştiu că nu mai daţi pe la biblioteci, dar poate încă vă mai plac filmele. Reconosc, „Bibliotecă Naţională, caut casă!” e un film care arată orori şi erori imense.
Ştiţi ce se spune: „nimic nu e întâmplător…” Secvenţe din filmul horror „Mirrors”, multe, s-au filmat în România, în epava numită Biblioteca Naţională.
Ştiu că nu sunt bani, dar vă rog, domnule ministru Theodor Paleologu: poate măcar dumneavoastră găsiţi o soluţie bugetară să cumpăraţi o duzină de capcane pentru şobolanii cu două sau cu patru picioare care rod la tezaurul României. Săracia şi criza, dacă o să dureze ele, s-ar putea să-i întoarcă măcar pe unii în bibliotecă. Măcar cât să uite de cele rele, până ce se vor spăla.
Care bibliotecă? Vedeţi, în această duminică, sper, sau în următoarele (nici eu nu ştiu exact, scuze pentru asta) la Reporter Special, pe Antena 3.
Imagine: Octavian Dimitriu şi Liviu Dochiţa, montaj Cristi Dimitriu si George Hohoiu

%d blogeri au apreciat asta: