Blog de reporter

S-a desfiinţat REPORTER SPECIAL

Posted in munca mea by gradinaru on Septembrie 25, 2010

http://www.blogdereporter.wordpress.com a apărut ca o consecinţă a înfiinţării emisiunii REPORTER SPECIAL.
„Să vă faceţi bloguri ca să vă promovaţi materialele!”, ne-a spus Vlad Petreanu Şi ne-am făcut. Toţi: eu, Ioana, Cosmina (între timp ea a plecat din presă) Stelu. Era aprilie 2008. Toţi eram zero în ale bloggăritului, dar a mers.
Eu una am ţinut viu blogul exclusiv pentru a promova materialele de la Reporter Special şi implicit şi emisiunea. Am scris aproape numai despre materialele realizate. Blogul a avut audienţă mică. Recorduri au înregistrat posturile despre „Identităţi secrete” (un documentar despre angajările în SIE şi SRI) şi „Apa potabilă, secret de stat” (un documentar despre calitatea apei potabile din Bucureşti şi din Ilfov). Am scris până în iarna acestui an, când toţi cei de la emisiune ne-am dat seama că pentru a putea face materiale la fel de bune ca în primii doi ani de existenţă, ar fi trebuit să ne dublăm efortul.
Am încercat, dar a fost greu. A fost şi momentul în care mie nu mi-a mai venit să scriu. Nu poţi ani la rând, să fii concentrat non stop la o muncă care implică cel puţin trei joburi: reporter, producător, documentarist, uneori şi şofer şi sunetist.
Nu că nu ai vrea. La „Identităţi secrete” am filmat zile la rând cu Tavi până în creierii nopţii, am alergat zile întregi după recuzită (microfoane, peruci, echipament de salubritate etc.). Ca să ne încadrăm în termene, să putem intra de lunea la montaj, scriam aproape numai în week-end-uri. Şi mai ales noaptea. La fel cu „time cozii”. Dar, la un moment dat, oboseşti, ai nevoie să fii stimulat sau măcar apreciat un pic.
Singurele momente de satisfacţie la scenă descrisă au fost cele în care APTR a declarat REPORTER SPECIAL cea mai bună emisiune din audiovizualul românesc. Anul acesta a venit al doi-lea premiu, pentru cel mai bun reportaj.
Nu mă întrebaţi de ce, dar între timp mie mi-a dispărut şi plăcerea apariţiei pe sticlă. Pe lângă faptul că n-am considerat vreodată că apărutul la TV e de bine, am realizat că reportajele pot fi la fel de bine şi făra faţa mea în ele.

Am sperat la un site al emisiunii, la machete în ziare, la bannere. Nu noi, ci emisiunea. Abia acum o lună, trecând prin redacţie, am aflat că emisiunea are în sfârşit un cont pe twitter. Prea târziu!
Concurenţa noastră se difuza în prime time, noi nu. Mă refer la emisiunile de reportaj ale Realităţii.
Ne uitam şi la „România, te iubesc!”, dar iarăşi, nu poţi compara o emisiune promovată enorm, difuzată de liderul de piaţă, post generalist, cu noi. Ei fac un fel de reportaje ştiri, noi făceam eforturi să ne apropiem de genul „documentar”.

Pentru REPORTER SPECIAL am lăsat eu Radioul şi am intrat în televiziune, chiar dacă pentru asta a trebuit să fac doi ani de ştiri.
Două lumi complet diferite, ştirile şi reportajele documentar. Până la Reporter Special măi făcusem în timpul liber două documentare „Bâstroe, un canal, mai multe graniţe” şi „Al Qaeda, misiune ratată în România”. Când am venit în micuţa redacţie de la RS, părea un vis: linişte, spaţiu propriu pentru montaj, operatori dedicaţi, şi sfatul lui Vlad: „citiţi, mergeţi la film, încercaţi să aveţi timp şi pentru aşa ceva, că aşa vă vin idei.” Avea dreptate.
Acum, filmul s-a rupt.
Reporter Special nu mai există.
Pentru mine, emisiunea a însemnat ceva mai mult decât pentru ceilalţi. Abia la „Reporter Special” am învăţat ce înseamnă o filmare corectă, am simţit că suntem o echipă (avantajul că eram puţini).
Primul meu film la Reporter Special a fost despre nişte eroi. Unul dintre ei a trăit şi trăieşte după principul „ce nu te omoară, te face mai puternic”. Asta m-a cucerit.
La doi ani şi ceva de la primul film, când emisiunea a fost suspendată, eu şi acel erou am devenit părinţii unei fetiţe pe care noi o alintăm „rangeriţa”. Pentru că nu plânge nici măcar măcar când suferă. Pe ea o cheamă Laura Miruna.

P.S Temporar, blogul se suspendă.

Anunțuri
Tagged with:
%d blogeri au apreciat asta: