Blog de reporter

Educaţie obligatorie în creşe

Posted in educaţie by gradinaru on Noiembrie 30, 2012

E ceea ce cred că trebuia să impună Ministerul Educaţiei de mulţi ani. Acum încearcă să o facă din nou, cu aceleaşi argumente: copilul învaţă încă din burta mamei, iar teoria conform căreia până la trei ani, copilul doar trebuie schimbat şi hrănit e depăşită.
Şi eu până să aflu de acest proiect, m-am lovit de asta.
La creşa de stat, unde Laura merge de 6 luni, îngrijitoarele îmi tot recomandă să o mut pe fată la grădiniţă, pentru că nu mai socializează cu ceilalţi copii. Ea cere ,,să scrie,,, ceilalţi abia dacă vorbesc, ea vrea să asculte poveşti, alţii nu au răbdare să asculte o poezie şi tot aşa. Cel puţin aşa mi se spune. Ca ea, mai sunt şi tot am încercat să le conving pe îngrijitoare să-i ia pe cei 4, 5 copii cu preocupări diverse, să-i lase să deseneze la o masă. Mi s-a spus că nu se poate, că vin ceilalţi peste ei. Cât despre ieşit afară din clasă, subiectul e deja tabu. Au stat bieţii copii în clasă, închişi, săptămâni întregi, deşi lunile ce tocmai au trecut au fost pline de zile cu soare de la 8 până seara.
Când am întrebat de ce nu-i scot afară pe copii, în parcul din curtea creşei, mi s-a spus că de fapt, unii părinţi cu pici bolnavi ar fi cerut să le stea copiii în clasă ca să nu răcească mai rău. N-am crezut.
Cât despre jocuri şi poveşti, atâta vreme cât nu intră în fişa postului, de ce ar face-o?
La prima şedinţă cu părinţii, directoarea ne-a sugerat, cu jumătate de gură ce-i drept, că ar fi bine să strângem bani astfel încât televizorul din clasă să fie schimbat. M-am enervat şi le-am sugerat eu îngrijitoarelor ca tuturor, chiar şi lor, le-ar fi mai bine dacă ar folosi mai multe cărţi, jocuri şi muzică la grupa în loc de televizor. Iar pentru asta am propus să cumpărăm noi, părinţii, material didactic. Copiii ar învăţa ceva, s-ar mai opri din ţipat, poate ar fi mai cooperanţi.
Deja asta s-a întâmplat, iar părinţii au adus de acasă un cd player, cd-uri cu poveşti şi cântece.
Rezultate mici au apărut, dar totul e pe bază de chef şi disponibilitate.
Ei, dacă toate astea s-ar întâmpla organizat, impus prin lege ar fi mai bine.

În acest moment, doar 4 la sută din personalul creşelor este pregătit să educe, iar 50 la sută nu a participat nicioadată, la niciun curs de formare (datele au ca sursă documentele MEC). Acum, Ministerul a emis toate actele suplimentare necesare pentru impunerea educaţiei în creşe: hotărâre de guvern, metodologie, curriculă.
Nu înţeleg de ce se amână adoptarea lor. Poate că se aşteaptă rezultatul alegerilor pentru ca Legea Educaţiei să fie schimbată din nou!!!!

Pentru părinţii care vor să ştie ce schimbări vrea să facă Ministerul Educaţiei adaug unele prevederi din proiectele de acte normative care impun educaţia în sistemul antepreşcolar:

,,Educatorul puericultor din creşă şi din alte unităţi de educaţie antepreşcolară are, în principal, următoarele atribuţii: a) realizează activităţi de îngrijire şi de stimulare psihomotorie a copiilor în vederea creşterii gradului de independenţă; b) realizează activităţi care vizează dezvoltarea comportamentului socio-afectiv; c) asigură formarea şi perfecţionarea comportamentului verbal; d) realizează programe care cuprind activităţi ce urmăresc creşterea receptivităţii generale la stimuli în vederea dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor în învăţare; e) înregistrează progresele realizate de copil în jurnalul acestuia; f) colaborează activ cu părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor care frecventează unitatea.,,
,,Educaţia antepreşcolară se realizează pe baza unui curriculum naţional, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoţională şi socială a copiilor, respectiv pe evaluarea, diagnosticarea şi remedierea timpurie a eventualelor deficienţe de dezvoltare.,,
,,Tipurile de activităţi desfăşurate cu copiii în unităţile în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară sunt: a) jocul cu jucăria, jocul simbolic, jocul senzorial, jocul cu nisip şi apă, jocul de construcţie, jocul didactic; b) activităţi artistice şi de îndemânare: desen, pictură, modelaj, activităţi practice şi gospodăreşti; c) activităţi de muzică şi de mişcare: audiţii, jocuri muzicale, jocuri cu text şi cânt, cântece, euritmie; d) activităţi de creaţie şi de comunicare: povestiri, memorizări, lucrul cu cartea, citire de imagini;
e) activităţi de cunoaştere: observări, lecturi după imagini, activităţi matematice, convorbiri, jocuri didactice, experimente; f) activităţi în aer liber: plimbări, jocuri la nisipar, jocuri şi întreceri sportive, utilizarea aparatelor de joacă.,,
În plus, copiii între 2 şi 3 ani trebuie să fie scoşi afară de 6 ori pe săptămână.
Asta îmi place cel mai mult. Prea sunt palizi toţi copiii crescuţi la oraş.

P.S Sugestii de audiţii muzicale în creşe făcutre de Ministerului Educaţie:
Anotimpurile – A.Vivaldi, Simfonia jucăriilor – L. Mozart, Mica serenadă – W. Mozart, Simfonia Ceasornicul – J.Haydn, Scene pentru copii – R. Schumann, Visul unei nopţi de vară – F.M.Bartholdy, Impresii din copilărie (fragmente) – G. Enescu, Folclor muzical zonal.

Anunțuri
Tagged with: , ,

De la Documentary Campus

Posted in despre presa by gradinaru on Noiembrie 14, 2012

Tocmai a fost la Bucureşti, weekendul trecut. Fără taxă de participare, organizare foarte bună graţie lui Florin Iepan, participare la cel mai înalt nivel (directorul de producţie al Reţelei Discovery şi directorul BBC Worldwide, unul dintre şefii Channel 4 şi mulţi alţii.
Eu am reţinut următoarele informaţii:
-BBC Worldwide vinde zilnic, 60 de mii de dvd-uri cu producţiile sale. Câte televiziuni de la noi îşi pun reportajele documentar pe dvd şi le vând celor care nu mai vor să se uite la TV?
-Channel 4 şi-a modificat targetul pe online: 16-24 de ani. Au programe fantastice unde audienţa maximă ajunge şi la câte 5 milioane de tineri.
-În Polonia, numai în 2010, TVP (televiziunea publică) a difuzat 1263 de documentare, un sfert dintre ele produse în ţară. Din 2005 până în 2010, televiziunea de stat poloneză a crescut de zece ori suma alocată producţiei sau cumpărării a de documentare, de la 300 de mii de euro la peste 3 milioane de euro.
La finalul discuţiilor, preşedintele director general al TVR, Claudiu Săftoiu, a declarat că cel puţin în următorii 2 ani, postul public nu-şi va permite să urmeze exemplul colegilor din Polonia. Săftoiu le-a spus producătorilor de documentare că în acest moment, TVR trebuie să-şi scadă costurile cu 15 la sută, întrucât Guvernul a dat termen pentru restructurare: 6 luni.
Cât priveşte valorificarea arhivei TVR, Claudiu Săftoiu a explicat că TVR media are datorii de 600 de mii de euro.

Un plan pentru Principele Nicolae

Posted in România by gradinaru on Noiembrie 14, 2012

Se dau următoarele declaraţii:
Călin Popescu Tăriceanu
fost prim ministru al României
duminică, 21 octombrie 2012, Realitatea Tv
49,4 % notorietate şi părere favorabilă în rândul românilor, potrivit celui mai recent sondaj
Public Affairs:
„Eu aş opta pentru monarhie, pentru că eu cred că monarhia ne-ar aduce mari avantaje, în plan intern şi în plan extern, enorm de multe avantaje.,,

Crin Antonescu
candidatul USL la Preşedinţie
miercuri, 24 octombrie 2012, Palatul Elisabeta
46,1 % notorietate şi părere favorabilă în rândul românilor, potrivit celui mai recent sondaj
Public Affairs:
,,Eu, personal, cred că monarhia constituţională este, categoric, forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o ţară ca România.
Nu ştiu dacă va fi posibil acest lucru. Dar în ceea ce priveşte convingerea mea, să nu aveţi nicio ezitare”

Se dau şi aceste evenimente publice, extrem de dense. Pe Hotnews, găşiţi succesiunea evenimentelor.

Recent, un blog al cărui administrator nu-şi dă numele dar care susţine că blogul nu este al Casei Regale,
publică un articol aici
în care ne spune că Regele Mihai îl pregăteşte deja pe Prinţul Nicolae Nicolae pentru a deveni ,,noua imagine a monarhiei autohtone,,.
Şi tot pe acelaşi blog, apare un interviu cu prinţul
Nicolae
din 2008 în care acesta declara că
,,Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aş accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar daca mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată.,,

De atunci, strategia de urmat se pare că e gata. În 2010, la 1 aprilie, Regele Mihai i-a acordat Prinţului Nicolae, nepot după fiica Elena, titlul de Principe
al Romaniei şi Alteţă Regală (jure sanguinis). A fost ziua când Nicolae a împlinit 25 de ani.
După alţi doi ani, adică în această vară, Principele s-a mutat în România şi potrivit site-ului oficial al Casei Regale, de atunci tot merge prin ţară.
Casa Regală ţine să precizeze în comunicatele în care apare şi numele Principelui că acesta este al treilea în ordine, la succesiune. Prima ar fi Alteţa Sa Regală Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei, Custode al Coroanei Romaniei, deja în vârstă de 63 de ani, apoi Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Romaniei, iar apoi Nicolae de Roumanie Medforth Mills, devenit între timp Principe, fiul celei din urmă.
În ultimele luni, Principele aproape că este nelipsit din suita regală.

Toate acestea se bat cap în cap cu ce crede Preşedintele României despre un eventual plan de reinstaurare a monarhiei în România:
Traian Băsescu
preşedintele României
miercuri, 22 septembrie 2011, B1 Tv
„80% din români vor să aiba un preşedinte, bun, rau, dar stiu că-l schimba. Ce te faci cu unul care e pe viata si pe urma iti mai lasa
si mostenitori. Doamne fereste, iese vreunul cu dizabilitati… Ce te faci? Ramai cu el sef de stat?“.
“Monarhii romani nu i-au permis revenire lui Cuza in tara. Eu am fost revoltat când îl fugărea Poliţia pe Regele Mihai prin aeroport. Astăzi însă cred că a încerca să te poziţionezi deasupra acestei naţiuni sau a părea că eşti soluţia nu reprezintă
decenţă şi asta mă deranjează cel mai tare”.

Dar să nu uităm că preşedintele îşi va termina mandatele în maximum 2 ani, iar în acest moment românii sunt mai manipulabili şi mai dezorientaţi ca niciodată, iar peste jumătate dintre ei refuză să participe la orice fel de vot.

Eu una aş mai adăuga următoarele fapte:

În ultimii 4 ani, Prinţul de Wales a vizitat România regulat. Prima vizită ar fi făcut-o (nu sunt absolut sigură) în 2003. Eu una m-am tot întrebat de ce Prinţul de Wales, moştenitorul Coroanei Britanice vine atât de frecvent în România. A înfiinţat o fundaţie la noi încă din anul 2000, iar acum deţine pe teritoriul României cel puţin 8 proprietăţi, proiecte de restaurare sau turistice în cel puţin 25 de localităţi româneşti şi diferite făbricuţe. Lucrurile realizate sunt excepţionale, fără niciun dubiu.

În 2011, primarul din Saschiz, Mureş, declara presei că Prinţul Charles a stat în localitate o lună. La finalul vizitei private (toate au fost aşa),
moştenitorul Coroanei Britanice s-a întâlnit şi cu directorul SRI, George Maior. Cică să-i mulţumească pentru securitatea oferită de ofiţerii români
pe parcursul şederii în România.
S-a întâlnit şi cu preşedintele ţării, Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc.
Anul acesta, Prinţul de Wales a revenit în România, în luna mai. Asta după ce, cu numai o lună înainte, şi-a trimis şi fiul cel mic să
vadă România, mai exact Transilvania şi ceea ce Alteţa Sa a numit locul unde găseşti ,,această relaţie unică dintre om şi mediul înconjurător.,,
Dar Prinţul Charles mai promovează România şi în documentare difuzate în toată lumea. În ,,Wild Carpathia,, el spunea că a găsit în Transilvania un lucru care
lipseşte din sociatetea britanică, şi anume ,,un anumit sentiment al apartenenţei, al identităţii şi al semnificaţiilor”
Tot el spunea că Transilvania e o ,,adevărată comoară agricolă.,,
La vizita din 2008, a vizitat şi o firmă care atunci fiinţa într-un apartament de bloc înghesuit, Geo Strategies.
Am acoperit acea vizită ca reporter la Ziarul Adevărul.
A fost un coşmar să-l urmăreşti pe Prinţul Charles în acea vizită, atât de mic era spaţiul.
Ulterior am aflat că acea firmă este una britanică, de cartografie digitală.
Între moştenitorii Casei Regale Britanice şi cei ai Casei Regale de la noi sunt legături de sânge.

Întrebarea e dacă toate acestea fac parte dintr-un plan care să urmărească cel puţin sporirea rolului monarhiei în România. Dacă nu acum , cel puţin într-un viitor îndepărtat. Şi asta doar dacă Uniunea Europeană nu mai rezistă.

%d blogeri au apreciat asta: