Blog de reporter

Despre rolul României în conflictul din Ucraina

Posted in România, Uncategorized by gradinaru on Februarie 21, 2014

Am tot auzit zilele acestea întrebarea „De ce nu este România mai implicată în încercarea de reducere a tensiunii din Ucraina?” Teoretic, ar fi existat toate motivele, mai ales că, săptămâna trecută, vicepreşedintele american Joe Biden l-a sunat pe preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre „evoluţiile regionale”, potrivit Casei Albe.
Aşadar, SUA vrea să ştie, poate chiar are nevoie de părerea României despre ce se întâmplă la graniţele noastre. Iată şi declaraţia preşedintelui Traian Băsescu: „Tema principală a fost situația regională, s-a spus foare eliptic, vicepreședintele a vrut să ştie analiza noastră pe Ucraina, Moldova, sudul Balcanilor, Herțegovina, unde sunt probleme majore. Regiunea pare a fi într-un cerc de instabilitate”.
Apoi, România este printre primele ţări interesate de situaţia vecinilor de la nord şi sud est. Nu în ultimul rând, potrivit MAE, peste 150.000 de români trăiesc în Ucraina. Acestora li se adaugă 258.000 de moldoveni care măcar o parte dintre ei au, într-un fel sau altul, legături cu România. Toţi trăiesc în cel puţin 6 din cele 24 de regiuni ale ţării.
Aşadar, de ce nu este România mai implicată în încercarea de reducere a tensiunii din Ucraina?
Primul răspuns: incapacitatea liderilor politici români de a acţiona pe termen lung în interesul naţional. Nu sunt în stare să respecte nişte valori pe care şi le-au asumat ca lideri de ţară, de care ar beneficia cu vârf şi îndesat toată lumea, inclusiv nepoţii (copiii mă îndoiesc) lor. Una dintre aceste valori ar fi atitudinea cinstită şi corectă. Alta ar fi respectarea instituţiilor şi a puterilor din Stat. În limbaj politic, astfel de valori poată denumirea de „stat de drept”.
Iar România are probleme grave la acest capitol. De aici, imaginea externă proastă. Altfel cum se explică menţionarea în comunicatul Casei Albe, imediat după fraza cu „evoluţiile regionale”, a următorului pasaj: „Statele Unite au un interes profund pentru succesul României ca un partener democratic, cu o preeminenţă puternică a statului drept, în continuarea responsabilităţilor noastre globale împărtăşite şi a parteneriatului nostru strategic”? Asta în ce priveşte atitudinea SUA. Ţară care are militari în România, în judeţul Constanţa, în coasta Ucrainei, la doi paşi de Canalul Bâstroe, ieşire vitală la Marea Neagră şi început de drum către Orientul Mijlociu. Pentru ei şi pentru ruşi.
Această menţiune vine după o altă declaraţie recentă interesantă, cea a ambasadorului Franţei la Bucureşti: „Nu e nicio relaţie juridică între MCV şi Schengen, dar statul de drept, corupţia sunt elemente care influenţează decizia anumitor ţări. (…) Nu am fost singurii care am spus nu. Nu am fost. Repet, e un subiect devenit politic şi apoi fiecare ţară a încercat să scape de acest cartof fierbinte. Azi e vina Olandei, mâine va fi vina Germaniei, apoi a Franţei. Niciodată nu a existat un consens. Ori un răspuns pozitiv pe Schengen va veni în momentul unui consens, când toate ţările vor fi de acord. Trebuie găsit acest consens, şi cooperăm cu România, cu alte ţări pentru a ajunge la el cât mai curând posibil.” (sursa: Mediafax.ro)
Deci, cum să ne ia cu ei miniştrii de Externe ai Franţei şi Germaniei la Kiev? L-au luat în schimb pe ministrul de Externe al Poloniei pe care l-au şi invitat să anunţe pacea aseară.
Cum să contăm noi acum mai mult, când ani de zile ne-am războit prin tribunale internaţionale cu ucrainenii pentru că nu am reuşit să ne înţelegem altfel în disputa pentru Insula Şerpilor?
Cum să fim aleşi negociatori când de peste un deceniu nu reuşim să facem pace pe subiectul Bâstroe. De 10 ani, ucrainenii ne sfidează şi fac ce vor pe partea lor de Dunăre şi de canal (Chilia). E dreptul lor, dar e şi delta noastră.
Ultima dată, autorităţile române au spus că Ucraina nu mai lucrează la canal. Fie vorba între noi, nici natura nu-i ajută pentru că aluviunile se depun permanent la vărsarea în Marea Neagră. Şi totuşi, în Deltă, în satele de pe malul drept al Canalului Chilia, oamenii spun că peştele a devenit marfă rară pe graniţa de apă. În paralel, vapoarele uriaşe, mai ales barje, mai opresc doar pe malul stâng al canalului navigabil. În timp ce pe malul drept, românii suferă în urma prăbuşirii întregii economii locale, pe cel stâng, porturile au înflorit. Se vede asta mai ales la Ismail. Depozite noi sau tocmai renovate, construcţii uriaşe ce seamănă cu silozuri şi multe nave trase la cheu. Pe malul drept, fostele fabrici de prelucrare a peştelui au devenit rugină, iar blocurile de „familişti” adăposturi pentru câinii care latră acum la Lună.
De când cu Bâstroe, România a pierdut din traficul fluvial. Odată cu asta, a pierdut bani din taxele de tranzit pe care vecinii noştri le-au apreciat ca fiind exorbitante.
De nicăieri nu se vede mai bine relaţia dintre România şi Ucraina decât de la Vâlcovo. Este un orăşel peste mal de satul Periprava. Pe apă, distanţa dintre cele două localităţi este de câteva zeci metri. Pentru a-şi vedea rudele din România, aflate la o lăţime de Dunăre, ucrainenii trebuie să meargă cam 700 de kilometri pe şosea. Bătrânii de pe cele două maluri nu au atâţia bani, aşa că îşi fac din mână până ce liderii celor două ţări vor decide să construiască un pod. De plută, dacă nu de flori.
23 de ani n-a fost destulă minte şi nici destulă diplomaţie cât să facem un punct de trecere a frontierei şi aici. Poate nici nu vrem. Poate ar fi prea greu să controlezi încă un punct de intrare în UE, pe apă, la est. Cât despre intrarea în Schengen, mi-am adus aminte ce-mi spunea anul trecut, un pescar din Periprava: „Doamnă, ce vorbim noi despre Schengen când i-au prins ăia mari de la Tulcea dormind în şalupă? Ajunseseră deja în Ucraina. Puteau să-i şi împuşte!” Vorbeau despre angajaţi ai Poliţiei de Frontieră. Din România. Şi acum sper că a fost doar un banc.
Periprava, graniţa cu Ucraina

Anunțuri
Tagged with: , ,
%d blogeri au apreciat asta: