Blog de reporter

S-a desfiinţat REPORTER SPECIAL

Posted in munca mea by gradinaru on Septembrie 25, 2010

http://www.blogdereporter.wordpress.com a apărut ca o consecinţă a înfiinţării emisiunii REPORTER SPECIAL.
„Să vă faceţi bloguri ca să vă promovaţi materialele!”, ne-a spus Vlad Petreanu Şi ne-am făcut. Toţi: eu, Ioana, Cosmina (între timp ea a plecat din presă) Stelu. Era aprilie 2008. Toţi eram zero în ale bloggăritului, dar a mers.
Eu una am ţinut viu blogul exclusiv pentru a promova materialele de la Reporter Special şi implicit şi emisiunea. Am scris aproape numai despre materialele realizate. Blogul a avut audienţă mică. Recorduri au înregistrat posturile despre „Identităţi secrete” (un documentar despre angajările în SIE şi SRI) şi „Apa potabilă, secret de stat” (un documentar despre calitatea apei potabile din Bucureşti şi din Ilfov). Am scris până în iarna acestui an, când toţi cei de la emisiune ne-am dat seama că pentru a putea face materiale la fel de bune ca în primii doi ani de existenţă, ar fi trebuit să ne dublăm efortul.
Am încercat, dar a fost greu. A fost şi momentul în care mie nu mi-a mai venit să scriu. Nu poţi ani la rând, să fii concentrat non stop la o muncă care implică cel puţin trei joburi: reporter, producător, documentarist, uneori şi şofer şi sunetist.
Nu că nu ai vrea. La „Identităţi secrete” am filmat zile la rând cu Tavi până în creierii nopţii, am alergat zile întregi după recuzită (microfoane, peruci, echipament de salubritate etc.). Ca să ne încadrăm în termene, să putem intra de lunea la montaj, scriam aproape numai în week-end-uri. Şi mai ales noaptea. La fel cu „time cozii”. Dar, la un moment dat, oboseşti, ai nevoie să fii stimulat sau măcar apreciat un pic.
Singurele momente de satisfacţie la scenă descrisă au fost cele în care APTR a declarat REPORTER SPECIAL cea mai bună emisiune din audiovizualul românesc. Anul acesta a venit al doi-lea premiu, pentru cel mai bun reportaj.
Nu mă întrebaţi de ce, dar între timp mie mi-a dispărut şi plăcerea apariţiei pe sticlă. Pe lângă faptul că n-am considerat vreodată că apărutul la TV e de bine, am realizat că reportajele pot fi la fel de bine şi făra faţa mea în ele.

Am sperat la un site al emisiunii, la machete în ziare, la bannere. Nu noi, ci emisiunea. Abia acum o lună, trecând prin redacţie, am aflat că emisiunea are în sfârşit un cont pe twitter. Prea târziu!
Concurenţa noastră se difuza în prime time, noi nu. Mă refer la emisiunile de reportaj ale Realităţii.
Ne uitam şi la „România, te iubesc!”, dar iarăşi, nu poţi compara o emisiune promovată enorm, difuzată de liderul de piaţă, post generalist, cu noi. Ei fac un fel de reportaje ştiri, noi făceam eforturi să ne apropiem de genul „documentar”.

Pentru REPORTER SPECIAL am lăsat eu Radioul şi am intrat în televiziune, chiar dacă pentru asta a trebuit să fac doi ani de ştiri.
Două lumi complet diferite, ştirile şi reportajele documentar. Până la Reporter Special măi făcusem în timpul liber două documentare „Bâstroe, un canal, mai multe graniţe” şi „Al Qaeda, misiune ratată în România”. Când am venit în micuţa redacţie de la RS, părea un vis: linişte, spaţiu propriu pentru montaj, operatori dedicaţi, şi sfatul lui Vlad: „citiţi, mergeţi la film, încercaţi să aveţi timp şi pentru aşa ceva, că aşa vă vin idei.” Avea dreptate.
Acum, filmul s-a rupt.
Reporter Special nu mai există.
Pentru mine, emisiunea a însemnat ceva mai mult decât pentru ceilalţi. Abia la „Reporter Special” am învăţat ce înseamnă o filmare corectă, am simţit că suntem o echipă (avantajul că eram puţini).
Primul meu film la Reporter Special a fost despre nişte eroi. Unul dintre ei a trăit şi trăieşte după principul „ce nu te omoară, te face mai puternic”. Asta m-a cucerit.
La doi ani şi ceva de la primul film, când emisiunea a fost suspendată, eu şi acel erou am devenit părinţii unei fetiţe pe care noi o alintăm „rangeriţa”. Pentru că nu plânge nici măcar măcar când suferă. Pe ea o cheamă Laura Miruna.

P.S Temporar, blogul se suspendă.

Anunțuri
Tagged with:

Copii traficaţi

Posted in munca mea by gradinaru on Februarie 17, 2010

sunt peste tot în lume, la orice oră.
Departamentul de Stat estimează numărul adulţilor şi al copiilor traficaţi la un milion anual.
Români nu se ştie câţi sunt. Agenţia Naţioanală împotriva Traficului de Persoane a ajuns anul trecut la 780 de români traficaţi pentru sex şi muncă, adulţi şi copii la un loc.
Ştim însă că numărul copiilor abandonaţi şi/sau abuzaţi creşte iar, după o stagnare de 2,3 ani. În 2009, în centrele de zi au ajuns cu aproximativ 2000 de copii mai mulţi decât în 2008.
Cauze principale: neştiinţa şi sărăcia adulţilor. Cu alte cuvinte, EDUCAŢIA PRECARĂ.

Am avut senzaţia la finalul acestui material că am spus atât de puţin faţă de cât era de spus…
Nu mi-au ajuns cele 45 de minute alocate săptămânal de Antena 3 „Reporter Special”.
Dar am avut o altă satisfacţie: toate persoanele adulte din material sunt una şi una.
Ştiţi, se mai întâmplă, când faci un reportaj de 45 de minute, să nu „iei” întotdeauna pe cine ai vrea, ci şi pe cine „găseşti”.
Eu, după interviurile cu Iana Matei (Reaching Out), Diana Stănculeanu (Salvaţi Copiii), Cătălina Florea (Telefonul Copilului), Romulus Ungureanu (Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane) şi Bogdan Cristoiu (primăria Sectorului 5) mi-am spus aşa: „ce bine ar fi ca în fiecare instituţie publică să fie măcar câte 5 ca ei!”. 5 Interviuri, 5 profesionişti!
A fost satisfacţia să vezi că şi în instituţiile de stat se mişcă lucrurile, mai trebuie să le şi vezi.

Pe de altă parte, nici nu s-a difuzat materialul că m-a şi sunat un parlamentar care văzuse promo-ul materialului de sâmbătă. Care mi-a explicat că şi Parlamentul încearcă să facă ceva bun pentru românii care sunt traficaţi, dar şi pentru imaginea României de ţară sursă de trafic. N-am ştiut, dar cică există o subcomisie parlamentară care încearcă să înfiinţeze un post de Înalt Reprezentant al României pe acestă problemă.
„Domnule parlamentar, mai bine faceţi o campanie să educaţi adulţii de la sate cărora le fug copiii de acasă de atâta bataie şi sărăcie! Cu cine puteţi dumneavoastră: cu preotul, profesorul şi poliţistul!”, i-am spus.
„Aşa e doamnă, da dacă nu sunt bani….”, mi-a replicat.

Deci, sâmbăta asta asta pe Antena 3, la Reporter Special, de la 22.05 despre copii traficaţi şi abuzaţi. O să auziţi ce simte un minor traficat şi abuzat.

PS. De ce nu am mai scris în ultimele doua luni: din motive personale şi din dezamăgirea de a vedea cum patronii de presă autohtonă continuă să renunţe la profesionişti de care nu are cum să nu-ţi fie dor, colegi care te stimulau profesional când tu erai mic şi ei erau mari, când tu nu scrisesei o anchetă, iar ei erau pe front, când încă tu citeai cărţi elementare şi vroiai să ajungi ca ei. Mi-e dor să-i văd pe sticlă pe Cristina Liberis, Sanda Nicola, Mile Cărpenişan, Adelin.

Despre experimente spaţiale româneşti

Posted in munca mea by gradinaru on Decembrie 4, 2009

este vorba în reportajul de mâine seară de la „Reporter Special”. Ca de obicei, pe Antena 3, de la 22.05.
Pe scurt, este un film în care membrii Asociaţiei Române pentru Cosmonautică şi Aeronautică vorbesc despre încercările lor de a face istorie în România, acasă la ei.

Deocamdată, membrii ARCA au la activ două participări importante la competiţiile X Prize: Ansari X Prize iar acum, Google Lunar X Prize.
Până acum nu au câştigat nimic, dar perseverenţa lor este totuşi o excepţie pentru România.
Chiar şi numai pentru asta, dar evident şi pentru ceea ce fac, am crezut că merită atenţie.

În 2004, ARCA nu avea cum să câştige Ansari X Prize. În primul rând pentru că la acea vreme, a concurat cu Virgin Galactic (câştigătoarea competiţiei, cea care a reuşit să trimită turist în spaţiu), cu oameni şi cu tehnologii în care s-au investit zeci de milioane de dolari. Asta în timp ce românii încă se rugau de unii şi de alţii să-i ajute cu materiale compozite şi cu spaţii în care să-şi pună mintea la bătaie.
Pentru a obţine finanţare, membrii Arca au bătut atunci la toate uşile posibile, inclusiv la cea a premierului de atunci, Adrian Năstase. Liderul ARCA, Dumitru Popescu, spune că toată lumea i-a trimis la plimbare.
În schimb, americanii de la X Prize au crezut în ei. Asta i-a motivat să continue.
Ansari X Prize le-a adus celor de la Arca notorietate mai mult în străinătate decât în România. Nu au câştigat, dar au realizat primul motor de rachată reutilizabil din materiale compozite. Pentru asta au câştigat respectul Fundaţiei X Prize

În urmă cu 4 săptămâni am filmat cea mai importantă încercare a celor de la ARCA de a ajunge în spaţiu. Luna trecută, ARCA a vrut să spargă gheaţa cu un zbor suborbital. N-a reuşit.

Jurnalistic, urmăresc proiectele acestor oameni încă din 2005. I-am cunoscut în Las Cruces, SUA, la una dintre etapele X Prize. Atunci, erau timizi, copleşiţi parcă de faptul că reviste şi site-uri celebre îi intervievau, dar şi de diferenţele materiale imense între ei şi celelalte 5 echipe din competiţie.
Acum, par copleşiţi mai degrabă de intrigile şi acuzaţiile din ţară, de neîncrederea celorlalţi în ei. Nici ei nu mai par siguri că vor reuşi să facă mai mult.

În documentarul „Cel mai înalt vis românesc” nu am vrut să-i combat nici pe cei de la ARCA, care parează, un pic exagerat după părerea mea, nici pe cei care spun despre membrii asociaţiei că sunt nişte amatori. De aceea, în acest documentar nu veţi auzi nicio voce din off.

Imagine: Liviu Dochiţa

Tagged with: , ,

„Fântâna tinereţii”

Posted in munca mea by gradinaru on Octombrie 30, 2009

Este numele reportajului „Reporter special” de mâine seară. Aşa se mai şi numea odată Gerovitalul. Pentru că despre marca şi despre medicamentul românesc Gerovital este acest reportaj. Dar şi despre Institutul de Gerontologie şi Geriatrie Ana Aslan.
Vă invit să-l urmăriţi mâine, pe Antena 3, de la ora 22.05.

LA FINAL DE FESTIVAL

Posted in munca mea by gradinaru on Septembrie 26, 2009

George Enescu. În această seară, la Reporter Special, pe Antena 3, de la ora 22.05.

Este sfârşit de septembrie 2009, iar sălile celei 19-a ediţii a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu se închid.
Un festival şi un concurs internaţional de muzică clasică ce au devenit în timp, evenimente de neratat pentru cei mai mari dar şi pentru cei mai promiţători artişti de gen ai lumii.
Timp de două luni, Reporter Special a stat în culisele Festivalului George Enescu ca să vă arate ce înseamnă să pui în scenă cel mai important eveniment cultural internaţional al României. Ce a ieşit vedeţi în această seară.

Nu se mai termină

Posted in munca mea by gradinaru on Iunie 15, 2009

războiul „deconcentratelor”. De oricine încerci să dai, Direcţie de Sănătate Publică, Agenţie pentru Protecţie a Mediului, niciuna nu are şef cert. Cu DSP-ul aţi văzut ce s-a întâmplat. Zilele acestea am încercat să fac un interviu cu şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti. Întreb de el, mi se răspunde că aşa ceva nu mai există, sau încă nu există. „Ştiţi, s-a organizat un concurs, n-a ieşit cine trebuie, se reface concursul….ştiţi cum e cu funcţiile astea”. Am găsit o soluţie până la urmă. Dar lucrurile stau aşa: unde s-a reuşit plantarea noilor şefi, aceştia nu vorbesc, ori că-s prea ocupaţi cu preluarea funcţiei, ori că realizează că habar n-ar avea să răspundă unor întrebări ce ţin de noul domeniu şi evită din start. Sunt trimişi la interviu subalternii care săracii, nu prea ştiu ce şi cum, cât şi cum să spună.
La APM Bucureşti am dat de o situaţie dramatică: nu mai sunt bani pentru monitorizări şi riscăm activarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene pentru că nu mai livrăm la Bruxelles monitorizările calitătăţii aerului.
Interesează pe cineva?
Detalii în următorul meu material „Reporter Special”. Tot atunci aflaţi şi cum se face de Bucureştiul este singura aglomerare urbană din Europa fără staţie de epurare a apelor menajere. E şocant să vezi cum tone de fecale şi alte mizerii ajung direct în Dâmboviţa şi apoi în Dunăre. Capitala României este cel mai mare poluant al Dunării.
Ideea materialului a venit tot de la un telespectator care, după ce văzut „Apa potabilă, secret de stat”, mi-a zis: „eu vreau să ştiu şi cum e aerul pe care-l respirăm”.

REPORTER SPECIAL, Marele premiu APTR 2009

Posted in despre presa by gradinaru on Mai 26, 2009

aptr

Ei bine, emisiunea noastră (Vlad Petreanu, Carmen Moise, Ioana Răduca, Stalian Muscalu, Anca Grădinaru, Octavian Dimitriu, Liviu Dochiţa, Cristi Dimitriu, Claudiu Roşoiu) a fost declarată de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România drept producţia anului 2008. Eu una n-am ştiut până în ultimul moment, adică până nu am văzut genericul emisiunii pe ecranul din sala Teatrului Naţional. Am avut emoţii pentru că înainte de a fi anunţat marele premiu APTR, Emil Hurezeanu, premiat şi el, anunţase că acela e ultimul trofeu al serii. Vlad, care are un talent excepţional în a-şi motiva oamenii până uită de ei, ne păcălise, ne spusese că nu vom câştiga.

A fost aşadar, primul an de Reporter special şi primul premiu. Cel mai mare. Deja, anul 2009 se anunţă şi mai bun, editorial vorbind.

Mai jos, o fotografie cu echipa noastră plus Adelin Petrişor (Realitatea Tv), premiat şi el aseară, pentru documentar Tv, alături de Camelia Csiki (TVR). Din cadru lipseşte Liviu Dochiţa (el după cameră, ca de obicei), în schimb e Cosmina Stratan, care a făcut parte din echipă până anul trecut (adică până s-a făcut actriţă)
Mai trebuie menţionaţi Adrian Calev, George Hohoiu şi Adrian Caraghiorghe, care au lucrat şi ei la Reporter special în cursul anului trecut.

echipa

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre gala APTR citiţi la Vlad www.petreanu.ro şi la Stelu steliadis.blogspot.com.

Apa potabilă, secret de stat 2

Posted in munca mea by gradinaru on Mai 21, 2009

Abia am venit de la filmări. Am deschis blogul şi avalanşă de comentarii. Şi câteva întrebări. Mulţumesc. O să încerc să răspund prin acest post. Analizele le facem la un laborator de stat şi două private. Nu avem încă rezultatele. O să vină în câteva zile. Am încercat să alegem laboratoare diferite. Ideea este că analizele costă mult. Pe noi, câteva analize ne costă de exemplu, câteva zeci de milioane. Şi nu pretind că ele ar defini întreaga situaţie. Doar ca să afli dacă în apă există sau nu un singur metal greu, Pb de exemplu, trebuie să plăteşti 25 de euro. Am luat probe de apă şi din surse publice şi din locuinţele unor bucureşteni, aleşi absolut la întâmplare. Recoltările au fost făcute de medici.

Da, este posibil ca apa de la sursă, respectiv de la staţia de tratare, să fie absolut ok, iar la robinet să nu mai fie bună. În Bucureşti de exemplu, Apa Nova nu-şi asumă răspunderea pentru ce ajunge în casele oamenilor întrucât contractul de concesiune prevede că societatea trebuie să asigure apă potabilă doar până la intrarea în blocuri. Mai departe, Doamne ajută! Ei spun că proprietarii trebuie să aibă grijă de ţevile proprii.

Dar aici avem o problemă: legea calităţii apei potabile lasă de înţeles (formularea e confuză) că furnizorul de apă trebuie să-şi asume responsabilitatea totală faţă de public, chiar şi când probele nu sunt ok. Pentru „public” sunt date ca exemple locaţii gen grădiniţe, spitale, etc.
Repet, oficial apa furnizată prin reţelele publice e bună dar după cinci zile de filmări, constat că sunt o groază de probleme.

Până acum am filmat în Bucureşti,Snagov, Popeşti -Leordeni, Jilava, Pantelimon, Pipera, Arcuda, Roşu, Crivina (staţia de tratare) şi mai avem. Am făcut aproape o mie de km în câteva zile. Am adunat statistici şi multe păreri.

Sigur nu voi putea merge peste tot unde poate, ar trebui dar pur şi simplu nu se poate să acoperi tot. Noi încercăm. Avem un timp de realizare a documentarului pe care dacă nu-l respectăm, materialele nu ajung la voi la timp. Ce pot să vă spun este că de luni încoace, ne începem ziua de lucru de 5 dimineaţa şi o terminăm noaptea târziu.

Aştept în continuare părerile voastre. Mulţumesc.

Când Serviciile angajează

Posted in munca mea by gradinaru on Mai 2, 2009

Prima întrebare care îţi vine în minte e dacă e de bine sau de rău. Cei care nu cred în asemenea instituţii, le urăsc şi le hulesc sau pur şi simplu au păţit-o, înjură printre dinţi: ”securiştii dreacu, nu se mai satură! Vine campania şi au multă treabă! ” Deci, e de rău. Cei care le simpatizează se simt brusc mai siguri pe ei, fără să poată explica de ce. „Lasă dom’le, să vegheze, că de aia există!”, îşi spun. Deci, e de bine. Iar cei cărora le sunt indiferente se întreabă: „la ce le-or trebui?”. Ideea e că toţi, sceptici, pozitivi sau indiferenţi, ar vrea să ştie de ce.
Ei bine, suntem într-un astfel de moment. E criză şi cu toate astea, principalele două Servicii speciale româneşti, SRI şi SIE, caută oameni. De ce anume, de ce fel de indivizi au nevoie şi ce să facă ei e greu de aflat. Poate dura luni şi nu ştii de la bun început dacă merită să te încumeţi sau nu, ca reporter, la un asemenea demers. Altfel spus, dacă să te apuci sau nu de un asemenea subiect fără să ştii dacă la final, telespectatorii tăi or să afle ceva nou.
Pănă la urmă ne-am apucat şi a şi ieşit. Ce anume? Un documentar despre angajările, oficiale, în cele două servicii, SRI şi SIE. Un documentar pe care Antena 3 îl va difuza sâmbătă seara, pe 9 mai.
De ce un astfel de documentar se face greu? În primul rând pentru că seviciile noastre n-au încă exerciţiul natural al comunicării. De obicei, când apar în public, o fac fie pentru că au de transmis ceva, fie sunt prinse pe picior greşit. Dacă n-au ceva anume de comunicat, urgent, deci dacă nu ies ele din proprie iniţiativă, devin suspicioase. Pun întrebări, cer detalii şi cine ştie ce mai fac…
În cazul „Reporter special” s-au gândit câteva luni. Sie s-a hotărât să ne vorbească „cu faţa” după aproape cinci luni de la primele solicitări, SRI după şase luni.
Realizarea propriu zisă a documentarului a durat mai bine de două luni. Discuţii, interviuri, filmări, montaj, tot tacâmul.
La „Reporter special” este cel mai elaborat documentar. S-a filmat cu recuzită, scenarii de imagine şi montaj (concepute de Tavi Dimitriu). S-a filmat câteva săptămâni în locaţii reale şi nereale, atât ziua cât şi noaptea. S-a filmat de la sol şi din aer, de sub burta avionului şi a elicopterului. S-a filmat atât în Bucureşti cât şi în afara lui. S-a montat zi şi noapte. Cam aşa se explică motivul „dispariţiei” mele de pe blog în ultimele săptămâni. Pentru voi, am insistat să intrăm în spaţii pe care serviciile nu le-au deschis niciodată până acum, pentru presă. Ne-au lăsat doar în unele dintre ele.
Până sâmbăta viitoare, o să încerc să revin cu detalii.

Tagged with: , ,

MEGASTRUCTURI. În România

Posted in munca mea by gradinaru on Aprilie 1, 2009

Sâmbătă, la Reporter Special. Sâmbătă, pentru că din nou, s-a schimbat ziua emisiunii. Deci, sâmbătă, de la ora 22.05, pe Antena 3, al 3-lea episod din seria documentarelor despre infrastructura rutieră din România. De data aceasta, vorbim numai de Bucureşti, iar cel mai mult despre singurul proiect important de după 89, Pasajul Basarab. Aţi ghicit: e început demult şi nu e gata. Cum se întâmplă şi cu Autostrada Transilvania, cum se întâmplă peste tot în ţară. Diferenţa e că aici, în Capitală, s-au făcut şi încă se mai fac bani grei. Ma ales din exproprieri. Tot căutând, am aflat că până acum, bucureştenii au plătit peste jumătate de miliard de euro pentru exproprieri făcute în numele dezvoltării infrastructurii. Banii s-au dat, iar de dezvoltat, nu s-a dezvoltat nimic. Şi încă se plătesc bani grei. Valoarea exproprierilor „ce se impun” ajunge la 3 miliarde de euro în scriptele Primăriei Capitalei.

%d blogeri au apreciat asta: