Blog de reporter

DNA, în spatele ușilor închise. Duminică, de la ora 11, la Europa FM

Posted in munca mea by gradinaru on Octombrie 9, 2015

În 2002, când a decis înființarea Parchetului Național Anticorupție (între timp transformat în direcție), probabil că Adrian Năstase nici în coșmarurile sale cele mai negre nu-și închipuia că el va fi unul dintre cei anchetați și trimiși în judecată chiar de procurorii cărora le crease, prin decizie politică, spațiul lor.
Ani la rând, până în 2004, când și-a încheiat mandatul de premier, Adrian Năstase a făcut, convins sau la presiunea Uniunii Europene, cu care negocia aderarea României, tot ceea ce trebuia: a alocat bani pentru înființarea și dezvoltarea PNA și pentru construirea unei pușcării pentru corupți.
Un singur lucru nu a făcut. Nu i-a încurajat pe magistrați să ancheteze și să judece liber.
După câțiva ani, după ce România a intrat în NATO și UE, Adrian Năstase a fost arestat și condamnat la ani de pușcărie de judecători pentru fapte de corupție în baza unor legi pe care își dăduse girul. A fost însă și achitat.

În primii ani de funcționare, lumea râdea de PNA: ,,Hai domnule, ce să-ți spun, iar au săltat niște nași de tren…,,
Procurorii, cei neobedienți, nu s-au simțit prea bine, așa că după o vreme, l-au săltat chiar pe unul dintre consilierii Cabinetului Năstase, Fănal Păvălache.
În DNA circulă un banc din acele vremuri, când procurorii anticorupție primeau un spor la salariu de 40 la sută. (Acum nu mai eșa, pentru că toți procurorii, mai puțin cei militari, care au cele mai mari salarii din tot Ministerul Public, au cam aceleași venituri, între 1.000 și 3.000 de euro) El sună cam așa: ,,Năstase ne-a dat spor. De relaxare.,,
Tot din acele vremuri, circulă două fraze antologice (așa par acum) rostite de tânăra speranță a PSD la acel moment, Victor Ponta.
În 2002, el declara la Marius Tucă Show, că lupta anticorupție ar fi fost un criteriu de aderare a României la NATO. ,,Au venit și ne-au spus (n.m.americanii ) să înființăm PNA și si să alocam resursele necesare,,, declara atunci Victor Ponta și adăuga, după ce fusese întrebat ce i-ar plăcea să facă peste ani:
,,Între 40 și 50 de ani poate să am o funcție importantă în acest parchet pe care toată lumea îl hulește, Parchetul Național Anticorupție.,,
Ei, acum are peste 40 de ani și a ajuns la DNA. Ca inculpat.

Între timp, lucrurile au evoluat.
Sunt unul dintre puținii jurnaliști care de 13 ani (cu unele întreruperi) sunt acreditați la DNA și încă nu s-au plictisit de asta. Așa că îi știu începuturile și poticnirile.

Acum am intrat pe ușa DNA-ului din nou.

Foto: Valentin Pop

De data asta pentru un documentar radio pe care îl veți putea asculta duminică, la emisiunea ,,Lumea Europa FM,, care începe la ora 11.
Nu veți afla cine vor fi următorii ,,săltați,, , ci ce cred procurorii anticorupție despre meseria lor și rolul ei în România de astăzi, ce tehnici speciale de anchetă, psihologice sau de altă natură, folosesc și ce aud din miile de interceptări pe care le fac anual dar și cum și la ce le folosesc. În plus, cum au devenit ei puternici și de ce le este frică.
Ce instrumente folosesc în încercarea lor de a curața România de cancerul corupției. Cancer care, tradus în cifre, înseamnă peste 3.690 de condamnați definitiv pentru corupție din 2002 încoace și peste 7 mii de dosare înregistrate în acest moment la DNA, o bună parte constituite în urma plângerilor depuse oamenii simpli.
Așadar, duminică de la 11, la Europa FM.

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] carora le crease, prin decizie politica, spatiul lor”, scrie jurnalista Anca Gradinaru pe blogdereporter. citeste mai […]


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: