Blog de reporter

Ultimul drum al românilor emigranți, o dramă

Posted in munca mea by gradinaru on Septembrie 7, 2015

Cand am ales acest subiect de reportaj, toata lumea a fost uimita, unii chiar șocati, dar este o problema despre care aproape nimeni nu vorbește. Pentru emigranti, până si ultimul drum e mult mai dificil decat pentru noi, cei rămaşi acasa.
Am vorbit despre acest subiect cu familii, oficiali, lideri de asociații din Italia și Spania, preoți, un parlamentar.
Iată doar un fragment:,,Silviu tace. E nu știu ce să-i spun. Nu există cuvinte de consolare pentru un soț și un tată care, de acum înainte va trebui să-i explice copilului că mama nu mai e, iar mormântul e departe, acolo unde românii mai ajung doar de sărbători.
Și poate nici atunci.
Așa, familiile de români se rup sufletește încă o dată.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns distanțele mari pe care le-au parcurs cât au fost vii pentru a-și vedea părinții bătrâni rămași acasă. Odată morți, se întorc la cei abandonați demult pentru a-i lăsa singuri pe cei care încă mai au de trăit.
Astfel de drame au devenit comune în comunitățile românești din Italia și Spania.
Pentru că nu-și fac asigurări și nici nu au economii, pentru majoritatea românilor, moartea apropiaților nu e doar o dramă emoțională, ci și una financiară.
La Madrid, un loc într-un cimitir obișnuit din Spania poate ajunge chiar și până la 20 de mii de euro. Cimitir românesc nu există.
O repatriere în schimb, costă între 4 și 8 mii de euro și nu se poate face decât cu firme acreditate de statul în care moare persoana, de regulă scumpe.
Așa că cine nu face rost de bani rămâne la mila publică.,,

Reportajul integral ăpe pagina Europa FM
aici

Merci!

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: