Blog de reporter

Cronică de la prima ediţie e Festivalului George Enescu (partea a V-a, ultima)

Posted in Festivalui George Enescu, Uncategorized by gradinaru on Noiembrie 10, 2013

Continuăm să publicăm din însemnările Doamnei Elis. Petreanu (pe atunci jurnalist la România Liberă) despre prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu. Astăzi, din nou, despre Li Min Cean (partea a doua).
Aş vrea să vă mai spun că aceste ultime 2 cronici semnate de doamna Petreanu nu-l au ca personaj pe Li Min Cean întâmplător.
Odată, pentru că am vrut să găsesc un corespondent în timp, pentru pianista chineză Yuja Wang, invitată la această ediţie a festivalului. Pe mine, ea m-a impresionat mai ales prin atitudine, extrem de detaşată de tot ce o înconjoară. „Wall Street Journal” a numit-o pe Yuja Wang „fast and serious”.
Apoi, pentru că am vrut să fac o comparaţie între vremuri. În timp ce Yuja Wang a avut şansa să se nască după ce China a început să se deschidă lumii, iar la 15 ani (acum are 26), a plecat să studieze în Statele Unite, Li Min Cean a prins alte vremuri. După ce s-a întors acasă de la Bucureşti, deci după 1958, a mai câştigat câteva competiţii importante din Europa. Apoi, întors acasă, a căzut victimă în Revoluţia culturală, din anii 60 – 70. Mulţi critici spun că a fost trimis la munci agricole şi torturat. Nu şi-a mai putut folosi degetele niciodată pentru a cânta la pian.

Enesxu 58
Foto: Agerpres
Mai multe fotografii găsiţi http://www.agerpres.ro/media/index.php/george-enescu/item/217717-Festivalul-si-Concursul-International-George-Enescu-cronologia-editiilor.html
Li Min Cean a revenit la Bucureşti în anii 90, ca membru în juriul Festivalului George Enescu.
Vă las să savuraţi următoarele articole despre Li Min Cean. Primul în Suplimentul de cultură , unde am găsit acest articol, căutând informaţii despre evoluţia pianistului chinez.

Al doilea, despre cum era “Micul Li”, revelaţia Festivalului George Enescu

Cum era Li Min Cean la pian?
O siluetă fină, fragilă, aplecată mult asupra claviaturii, cu spatele arcuit, ca o seceră, aproape, detaşat de tot ceeace era în afara lui, contopit parcă, cu sunetele ce izvorau de sub clape la ştiutele, la finele – sau aprigele – lui atingeri! O fotografie, publicată în România Liberă din 11 Septembrie 1958 (când ”Micul Li” intrase în etapa a II-a a Concursului) stă mărtuire peste timp. La fel şi desenul, extrem de inspirat, al cunoscutului artist Neagu Rădulescu, publicat în săptămânalul de cultură Tribuna din Cluj, în 20 Septembrie 1958.
Cum cânta Li Min Cean? Şi cum a convins juriul că el este cel mai bun?
“L-am urmărit pe Li Min Cean la toate probele Concursului” , scria Alfred Hoffman, cronicarul României Libere, în cronica sa publicată în 5 Octombrie 1958. “El e înzestrat cu o neobişnuită putere de concentrare, de cufundare în universul muzicii pe care o interpretează, trăind fiecare notă, fiecare modulaţie, fiecare nuanţă de culoare, cu o autenticitate pe care o comunică auditoriului în chipul cel mai direct şi, totuşi, păstrându-se în cadrul unei decenţe pline de nobleţe”. Referindu-se la interpretarea lui Li Min Cean a Preludiului în do diez minor de Bach (piesă obligatorie în concurs) cronicarul notează: “De la început simţi că la pian se află o personalitate”. Alfred Hoffman apreciază că interpretată şi de alţi participanţi la Concurs această partitură nu a sunat atât de elocvent “ca sub degetele pianistului chinez” . Li Min Cean “are un rafinament al tuşeului pe care l-ar invidia mulţi pianişti maturi”. Cronicarul muzical al României Libere arată că în magistrala interpretare dată la concurs Sonatei de Liszt, “Li Min Cean a fost pe rând înger şi demon, mângâind clapele în pasagiile lirice, pentru a ne purta apoi spre culmile dramatice, “faustiene”, ale capodoperei romantice”. Astfel, Li Min Cean s-a impus, de la început ca o excepţie. Ilie Bâlea, cronicarul muzical al revistei Tribuna din Cluj, acreditat la Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, aprecia ca Li Min Cean “a impresionat prin adâncimea şi maturitatea de gândire în interpretarea Sonatei opus 110 de Beethoven şi în Preludiu şi Fuga în do diez minor de Bach”. În ambianta Festivalului – notează el – se vorbeşte despre Li Min Cean ca despre “pianistul poet” sau “pianistul filozof”, subliniindu-se prin aceasta marea concentrare şi sensul bogat al interpretării sale”. Alfred Hoffman consideră că “adevarata revelatie” a concursului, a fost tălmăcirea pe care Li Min Cean a dat-o Suitei Opus 10 de George Enescu (piesă obligatorie în concurs) . “In TOCCATA si BOUREE el pune în valoare toate acele nuanţe pitoreşti de mişcare şi culoare sonoră care dau relief plastic muzicii” In “miscările lente Li Min Cean este unic; fiorul pe care-l comunică – oricât de tainice ar fi sonorităţile ivite la viaţă de degetele lui – te cuprinde intr-o vrajă ce n-ai vrea să se termine niciodată; e un pianist pe care ai impresia că l-ai putea auzi ore întregi cântând în “piano” pentrucă posibilităţile lui de dozare a sentimentului sunt infinite”. Ilie Bâlea, notează: “Li Min Cean s-a dovedit a fi un artist puţin obişnuit: un “poet” sau “filozof al pianului” cum l-a denumit publicul”. “De o muzicalitate ascuţiţă, concentrat la extrem, sensibil si totodată stăpân pe expresia sentimentului – Li Min Cean a fost dealungul celor trei etape ale concursului (…) preferatul publicului”.
În final – juriul l-a clasat în fruntea grupului de laureaţi, tânărul pianist chinez fiind onorat cu premiul I. În urma sa veneau reprezentanti ai unor redutabile şcoli si tradiţii pianistice: Mihail Voskresenski (URSS) şi Michelle Boegner (Franţa) – ambii laureaţi cu premiul II – şi Dmitri Paperno (URSS) laureat cu premiul III. Juriul a acordat Menţiuni unor concurenţi care s-au înscris, ulterior, în galeria interpreţilor de prestigiu ai artei interpretative pianistice: Alexandrina Zorleanu (România) Vladimir Topinka (Cehoslovacia) şi Jozef Stompel (Polonia).
Li Min Cean avusese la Concursul de la Bucureşti parteneri de înaltă clasă. Dar el se deosebise de toţi şi fusese revelaţia Festivalului George Enescu. “E o fericire – scria cronicarul României Libere – că premiul ce poartă numele marelui nostru muzician a putut fi acordat unui tânăr interpret ce se identifică atât de deplin cu muzica sa”.
In după amiaza zilei de 15 Septembrie (după comunicarea rezultatelor Concursului) în sala Dalles avea loc Recitalul extraordinar al laureaţilor. Mica sală Dalles era plină până la refuz. Eliberat de rigorile Concursului, publicul avea acum voie să-şi manifeste bucuria, să aplaude după pofta inimii. Iar cel care a primit cele mai multe apalauze a fost Li Min Cean. “Micul Li” a cucerit din nou, fiind chemat la rampă de nenumărate ori. Acolo, în sala Dalles, şi pe culoarele ei aveau loc momente emoţionante. La fiecare revenire din scenă – notează cronicarul Tribunei – Li Min Cean era înconjurat de colegii săi concurenţi (…) care recunoşteau în el “pe cel dintâi”. Iar Alfred Hoffman notează: “tânărul şi deosebit de înzestratul pianist Li Min Cean, revelaţia Concursului internaţional George Enescu, a cucerit aplauzele entuziaste ale spectatorilor prin interpretarea valoroasă dată Sonatei în si minor de Liszt şi Temei cu variaţiuni de compozitorul chinez Liu Ţuan”.
A doua zi, în 16 septembrie, avea loc la Ateneul Romăn închiderea festivă a Concursului. Preşedinţii celor trei jurii , George Georgescu, la secţia vioară, Constantin Silvestri la secţia pian si Ion Dumitrescu la Secţiunea pentru Sonata pentru vioară şi pian de George Enescu, înmânau laureaţilor premiile şi menţiunile. Apoi, a avut loc concertul laureaţilor. Li Min Cean, “Micul Li” avea să uimească, din nou, lumea muzicală, publicul bucureştean. Pe podiumul de concert al Ateneului Român, in faţa publicului bucureştean, Li Min Cean cucerea prin arta sa dar şi prin modestia şi simplitatea sa. Iată ce scria cronicarul României Libere: “Li Min Cean nu şi-a pierdut nimic din cuceritoarea lui modestie şi simplitate în atitudine; a devenit parcă şi mai serios, conştient de răspunderea pe care o poartă acum pe umerii lui” . În Concertul laureaţilor “Micul Li” a interpretat Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov. Măiestria, farmecul, resursele sale uriaşe de sensibilitate şi profunzime, “supuse – cum nota cronicarul – unei concepţii de surprinzătoare maturitate”, au uimit şi biruit publicul aflat în sala Ateneului Român .
Pentru Li Min Cean, Concursul de la Bucureşti fusese un nou prilej de afirmare a valorii sale artistice, a resurselor sale uriaşe de sensibilitate şi profunzime, a concepţiei sale interpretative, de uimitoare maturitate, în fond, a geniului său muzical. “E o bucurie – nota cronicarul României Libere – când concursurile de acest fel contribuie la descoperirea – cu un minut mai devreme – a unor viitori mari artişti”. Li Min Cean demonstrase că putea fi un mare artist al pianului. Avea 22 de ani! Era atât de tânar – şi atât de matur! Primind premiul I la Concursul George Enescu el mai făcuse un pas pe drumul dulce-amar al gloriei artistice!

Elis. Petreanu
15.09.2013

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: