Blog de reporter

Cronică de la prima ediţie a Festivalului George Enescu (partea a IV-a)

Posted in Festivalui George Enescu by gradinaru on Noiembrie 10, 2013

Publicăm, în continuare, din însemnările Doamnei Elis. Petreanu (pe atunci jurnalist la România Liberă) despre prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu. Astăzi – despre pianistul chinez, Li Min Cean (partea întâia)

”Micul Li” – revelaţia Festivalului! (1)

Li Min Cean – sau ”Micul Li” – cum i se spunea pe culoarele sălii Dalles, a fost, într-adevăr, revelaţia Concursului şi Festivalului George Enescu la prima sa ediţie, din Septembrie 1958. El a stârnit aprecierea unanimă a juriului, admiraţia sinceră a concurenţilor, aprecierea unor mari artişti precum Yehudi Menuhin şi David Oistrach, şi, desigur, uimirea şi bucuria publicului bucureştean.
Dar cine era Li Min Cean?
În 1958, când a venit la Bucureşti, avea 22 de ani şi era câştigătorul premiului III la Concursul pentru pian ”Smetana” ce avusese loc la Praga, în 1957. Era un tânăr delicat, fragil chiar. Părea pierdut în costumul croit după moda europeană care nu se mula deloc pe silueta lui. Mânecile – păreau prea lungi pentru mâinile lui cu degete delicate, sacoul larg, prea larg, iar cămaşa albă, chiar foarte albă, prea largă la guler. Avea părul negru, des, cu firul sănătos (ca toţi semenii săi asiatici) şi ochii negri, negri, de parcă la naştere, cineva, picurase (cu pipeta) în găvanele ochilor lui oblici, cel mai negru şi mai vâscos ţiţei de pe faţa pământului. Gura – frumos arcuită, cu buzele fine – ascundea o dantură frumoasă, puternică şi albă (aşa cum aveau toţi semenii săi) şi-i dădea un aer candid, adolescentin. Era un ”firicel” de băiat. Pe culoarele sălii Dalles – unde se desfăşurau probele Concursului – era tăcut şi rezervat. Nu dădea declaraţii, interviuri, deşi – venit din China, din îndepărtata Chină – stârnea interesul şi trecea drept o prezenţă neobişnuită, chiar exotică! La Concursul pentru pian veniseră peste 50 de tineri din toate colţurile lumii. Doar el – din îndepărtata Chină! Să nu uităm – eram în 1958 – şi tinerii muzicieni asiatici pătrundeau – cu timiditate – în lumea competiţiilor mondiale. E drept, că tânărul Li, după primele studii muzicale la Shanghai, cu profesorul chinez Yu Pen Min, se bucurase de îndrumarea unor profesori europeni: Alfred Wittenberg şi Tatiana Petrovna Kravcenko, la Conservatorul de Muzică din Petersburg, şi, mai apoi, acasă, la Shanghai, unde studiase cu Natalia Hornowska, o pianistă poloneză – şi ea europeană!
Aceştia, desigur, îl pregătiseră şi-l încurajaseră să spargă tiparele impuse de tradiţia milenară a culturii chineze şi să se arunce în vâltoarea competiţiilor internaţionale, atât de deosebite şi atât de solicitante în comparatie cu cele din ţara sa. Tânărul Li Min Cean – ”Micul Li”, cum era alintat pe culoarele sălii Dalles de către ceilalţi concurenţi – gustase din paharul dulce-amar al înfruntării cu lumea europeană, al întâlnirilor şi confruntărilor cu tineri atât de diferiţi de el. Dar, în bătălia cu lumea europeană, câştigase din primul foc. Concursul de pian ”Smetana” de la Praga din 1957, fusese prima sa ieşire în lumea europeană, prima sa confruntare cu tensiunea şi atmosfera concursurilor internaţionale. Şi acolo, la Praga, luase premiul III stârnind interesul şi admiraţia unanimă. Iar acum, venise la Bucureşti hotărât să câstige. Curajul şi siguranţa lui se bazau pe repertoriul lui care era – cum apreciau cronicarii de la Bucureşti – surprinzător de vast pentru un pianist atât de tânăr. Mai multe Sonate de Beethoven şi cele trei Concerte pentru pian ale titanului de la Bonn, Concertul pentru pian de Schumann, Variaţiunile simfonice de Cesar Frank, Rapsodia pe o temă de Paganini de Rachmaninov, şi, desigur, şi compoziţii ale compatrioţilor săi, precum Tema cu variaţiuni de Liu Ţuan pe care avea s-o prezinte şi la Bucureşti, etc . Cronicarii muzicali de la Bucureşti aflaseră că Li Min Cean parcursese aproape ”tot Clavecinul bine temperat” de Bach – ceeace, la vârsta sa, era extrem de semnificativ pentru viitorul său artistic. Curajul şi siguranţa lui se bazau pe resursele sale uimitoare, pe muzicalitatea sa ascuţită, pe forţa sa interpretativă – în fond, pe geniul său muzical!
Sala Dalles era o sală propice pentru un concurs unde participau tineri. Era mică, prietenoasă, cu podiumul mic – unde aveau loc, deobicei, concerte de cameră sau recitaluri de lied. Balconul, unde se afla juriul, era plasat in faţa podiumului de concert, pe latura opusă, astfel încât concurenţii nici nu-i vedeau pe ”judecătorii” lor, având sentimentul că acolo, în faţa claviaturii, nu cântau decât pentru ei! Atmosfera era de o sobrietate maximă. Regulamentul interzicea aplauzele iar accesul în sală era limitat – concurenţi, jurnalişti acreditaţi la Festival, şi – cu unele excepţii – profesori, prieteni ori rude, îndeosebi ale concurenţilor români. Piesele obligatorii, ( Preludiu şi fuga în do diez minor de Johann Sebastian Bach, Sonata Waldstein de Beethoven, Sonata in si minor de Liszt, Toccata de George Enescu etc.,) au fost piese de încercare pentru fiecare concurent. Li Min Cean intrase în concurs (la fel ca ceilalţi) prin tragere la sorţi şi trecuse prin toate cele două etape calm, sigur pe el, concentrat la extrem, trezind admiraţia, spaima şi invidia concurenţilor si – evident – interesul şi (în final) aprecierea juriului. Şi ce juriu! Mari artişti ai lumii muzicale europene. Constantin Silvestri (preşedinte) Jean Absil, Monique Haas, Sigismund Toduţă, Halina Czerny Stefanska, Florica Musicescu, Iosif Parenicek. Li Min Cean a parcurs cu brio piesele obligatorii din primele două etape ale Concursului astfel că, in etapa finală, din 52 de concurenţi, rămăseseră doar 8! Iar Li Min Cean era printre ei! Cu siguranţă, avea să obţină un loc mai bun decât la Praga. Trecuse de primele două etape. Urma ultima etapă – a III-a, iar concurenţii rămaşi în cursă erau redutabili! “Micul Li” îşi privea mâinile, de fapt degetele, cu atenţie, cu dragoste, cu speranţă! Acolo, în acele degete fine, pe cât de delicate, pe atât de energice (atunci când partitura o cerea) se afla şansa lui de a se clasa în funtea celor cu care pornise în acest Concurs. Acolo, în acele degete fine, în mâinile lui, mici, delicate, se afla viitorul său artistic.
Elis. Petreanu

14.09.2013

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: