Blog de reporter

Călătoria care mă întoarce mereu din drum

Posted in Uncategorized by gradinaru on Iulie 22, 2013

Îi admir pe cei care călătoresc mult. Îi urmăresc pe apropiații care fac asta, iar apoi scriu pe bloguri despre locurile noi sau vechi în care ajung. Savurez fotografiile și poveștile despre obiciurile și mâncarea locală. Dar observ (cu o oarecare frustrare) că românii călători nu leagă prea mult nici vorba, nici imaginea de oamenii locurilor în care merg. Și care dacă nu sfințesc, măcar păstrează locul. E poate doar un defect profesional personal.

Eu una am călătorit puțin până acum, chiar dacă am traversat jumătate de Pământ, de la Vâlcovo la Juarez. Una din dorințele pe care mi le pun în fiecare ceas de an nou este ca în cel ce vine, să umblu mai mult prin lume. E o dorință, nu un vis. Despre visul meu, puteți citi tot pe blog, mai jos.

Ca și precedentul post (cel cu visul de a vedea pământul de foarte sus) și cel de față capătă conținut tot datorită campaniei Călători Legentari din Social Media, campanie în care vă puțeți înscrie și voi. Detalii găsiți aici Dar și datorită unui post publicat aici de Cristian China-Birta.

Așa ajung să scriu despre călătoriile pe care le-am făcut în copilărie și care mă întorc mereu din orice drum.
Călătoriile (sau Călătoria) de care vă vorbesc acum au (a) fost la bunicii materni, în copilărie. De la .grădiniță și până la liceu, în fiecare vară, fără excepție, eu am trăit la ei, la Rădășeni. Rădășeniul este un sat din comuna cu același nume, aflat la 5 km de Fălticeni. E locul ,,Dumbravei minunate,, a lui Sadoveanu, e locul livezilor de meri renete și de cireși în care cresc cireșe albe.

Acolo, am trăit în cel mai curat fel posibil. Umblând cu zilele pe dealuri, mergând cu vaca la păscut și ducându-i bunicului (la cosit) borșul de sfeclă roșie trimis la prânz, de bunica.

Mâncarea era simplă: lapte băut direct din șiștar, cu spuma proaspătă cu tot, brânză și unt din același lapte, barabule, cireșe din copaci și morcovi direct din pământ. Când veneau musafiri, apă rece din fântână și dulceață de nuci verzi, făcută de bunica.
Rădășeniul e locul în care bunicii mei, Neculai și Casandra, erou de război și mamă eroină, m-au învățat ce înseamnă veșnicia, munca, răbdarea, smerenia, bunul simț, pământul și acasă fără să-mi dea în viața lor măcar un sfat.

Scan 22_07_2013, 09_14-page1

Bunicii mi-au devenit modele înainte să-mi dau seama și refugiu în momente grele, deși au murit înainte ca eu să devin adult, înainte să apuc să-i întreb și să-mi răspundă cum au reușit în viață.
De la bunica aș fi vrut să aflu cum a reușit să nască pe câmp, acasă, în căruță sau la spital, 10 copii fără să se plângă vreodată. Care e secretul minute prin care poți să faci 50 de cozonaci într-o singură noapte, la un cuptor de lut obișnuit. Cum a făcut de nu a luat-o razna deși și-a îngropat pe rând, trei copii, un soț și o nepoată.
Care este rețeta supraviețuirii cu soțul la război, în Munții Tatra, cu mulți copii de crescut singură, acasă. De unde poți să iei atâta umor încât la 70 și ceva de ani, când copiii îți propun să-ți cumpere pardesiu nou de mers la biserică, tu să le spui că deja ți-ai luat, e în pod demult și e din brad.
Aș fi vrut să știu de la ea și cum să faci încât la moartea ta, copiii și nepoții să ajungă de pe drumuri și să găsească în beci borșul de barabule, fiert de tine în aceeași dimineață, fără să stai măcar o zi din viața ta, de boală, în spital.
De la bunicul tare aș fi vrut să aflu cum a trăit războiul care a decimat zeci de milioane de suflete. Cum poți să trăiești luni întregi în munți, în zăpadă, fără să știi nimic de ai tăi, nimic de acasă.
Aș fi vrut să-mi spună bunicul cum e posibil să nu înjuri măcar o dată.
Și cum se supraviețuiește unei colectivizări care îți ia tot pământul lăsându-te cu multe guri de hrănit și fără nicio resursă.
L-aș fi rugat să-mi povestească toate peripețiile din toate drumurile lui de negustor de fructe prin țară. Cum încărca și căra prin trenurile personal zeci de lăzi cu mere renete și cireșe albe.
Aș fi vrut să știu de la amândoi bunicii cum să faci să trăiești o căsnicie zeci de ani fără să te spurci de față cu alții cel puțin o dată.
Nu știu cum au reușit bunicii mei toate astea dar mi-i aduc aminte că se rugau la Dumnezeu. Bunica mai ales.
Eu nu prea mă mai rog, o fac din ce în ce mai rar și mai neconvingător. Icoana de la bunica, moștenită și de ea, o țin însă în casă.
Dar când nu mai pot, mă gândesc la bunicii mei. Călătoriile la ei acasă, la Rădășeni, mi-au marcat viața.
La bunica mă gândesc când îmi pierd busola (imi spun: ,,dacă ea a rezistat, ar fi rușinos să nu trec eu peste atâta lucru,,). Toată sarcina mi-am spus ,,dacă bunica a născut normal 10 copii cu bine, eu de ce ar trebui să-mi fac griji?,, Am născut-o pe Laura în 2 minute, iar doctorul mi-a spus că atitudinea mea de-a lungul celor 9 luni a făcut ca nașterea fetiței să fie una dintre cele mai frumoase nașteri la care a asistat în viața lui. Pe bunica le-o dau exemplu tuturor femeilor gravide care mă întreabă despre aducerea pe lume a copilului.
La bunica mă gândesc mereu și de Paști și de Crăciun. Cu gândul la ea am făcut cozonaci și când am copt într-o bucătărie chicinetă, în chirie, dar și acum, de când pun tăvile în vatra cuptorului de acasă, pe cărămizile încinse.
Chiar și morți, bunicii mei mă cheamă mereu acasă, chiar dacă acasă nu înseamnă mereu Rădășeni. Când nu înseamnă în mod special Rădășeni, înseamnă Moldova și chiar România în ansamblu.
Datorită lor, sunt un călător atipic. Mi se face dor de acasă după cel mult 5 zile de călătorie. Am făcut homesickness de două ori. A fost cumplit. Atunci mi-am dat seama că pentru mine, e emigra e ultima soluție.
Ultimele zile ale ultimei călătorii de 6 luni m-au prins la Las Vegas. Eram prima dată acolo. Am stat 4 zile și 3 nopți. Doar în prima noapte am bântuit pe strip. Pe următoarele 3 le-am dormit. Că să treacă timpul mai repede până la avionul care mă readucea acasă.

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Anca – Îi admir pe cei care călătoresc mult. Îi urmăresc pe apropiații care fac asta, iar apoi scriu pe bloguri despre locurile noi sau vechi în care ajung. Savurez fotografiile și poveștile despre obiciurile și mâncarea locală. Dar observ (cu o oarecare frustrare) că românii călători nu leagă prea mult nici vorba, nici imaginea de oamenii locurilor în care merg. Și care dacă nu sfințesc, măcar păstrează locul. […]


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: