Blog de reporter

Am un vis: să văd Pământul de foarte sus

Posted in povești personale by gradinaru on Iulie 20, 2013

Nu știu cum se îndeplinesc visurile. Cred că depinde de vis și de cât de mult crezi în el.
Plecarea într-un zbor suborbital, adică să văd Pământul de la 100 de km înălțime timp de 5 minute, este singurul meu vis. Am mai avut unul: să o întâlnesc pe Oriana Fallaci.

Asta după ce în anul întâi de facultate la Jurnalism , i-am citit experiența fabuloasă de la Cape Canaveral. ,,Dacă Soarele moare,, a fost prima carte care m-a fascinat cu adevărat. O carte fabuloasă, despre primii cosmonauți americani, zboruri spațiale și baza din Florida.
A fost prima lecție adevărată de reportaj. Când am terminat cartea, îmi aduc aminte că m-am întrebat cum ar fi să ajung să scriu și eu despre cosmonauți și zboruri în spațiu.

În 2006, după 10 ani de la acea lectură, am încercat luni întregi să ajung la Oriana Fallaci. Pe moarte și aflată sub protecția Poliției din New York, cei care m-ar fi putut ajuta m-au refuzat. Eu vroiam doar un autograf pe cartea despre zboruri spațiale.

Asta a fost primul vis. Următorul, cel de a vedea Pământul de foarte sus, nu se născuse încă.
În rest, dorințe am avut multe și mai am cu carul.

Cred că visul e altceva decât o dorință și cred că presupune cel puțin la prima vedere, depășirea imposibilului.
Să fiu sinceră, nu m-am gândit niciodată că aș putea ieși din atmosferă până ce participând la o etapă XPrize (Las Cruces, SUA, 2005, locul viitorului cosmodrom privat) la final, organizatorii m-au invitat să mă înscriu pe o listă cu potențiali turiști spațiali. Tipul din spatele mesei îmi spunea că se va trage la sorți. ,,E pe bune?,,, am întrebat. ,,You never know,, , mi-a răspuns.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am simțit la fel ca atunci când am jucat la loto și premiul depășea un million de euro. E un sentiment care durează o secundă, timp în care mintea te transformă în castigator. Apoi, uiți de moment și revii la realitate.
Așa a fost și atunci. Am râs, însă mi-am pus totuși numele și semnătura pe foaie. Experiența de viață m-a învățat că nimic nu e întâmplător, dar și că dacă vrei să câștigi, trebuie să joci.
Până la mine, pe listă se mai trecuseră sute de oameni.
De atunci, n-am mai visat să văd Pământul de foarte sus. Și stiți de ce? Pentru că nu am zeci de milioane de euro să zbor acum cu Virgin Galactic.
Iar deocamdată, nu se întrezăresc speranțe să câștig 200 de mii de euro (prețul unui zbor suborbital estimat de Richard Branson până în 2020), iar lista de doritori e foarte lungă.
Așa că m-am mulțumit cu lucruri realizabile. Sunt genul de om așezat care nu recurge la extravaganțe, deși în momente precum cel de acum, când mă înscriu la concursul Heineken, îmi aduc aminte că încercările de a-ți urma visurile sunt cele care îți oferă satisfacții și te împing înainte.
Așadar, după ce m-am înscris pe acea listă a hazardului, m-am dus cu înregistrările de la XPrize în studioul KRWG din Las Cruces și am făcut un reportaj despre primii români participanți la singura competiție privată de zboruri spațiale.
reportaj NPR
Reportajul, difuzat de NPR, a câștigat în 2006 un premiu la Gala AP din New Mexico din acel an.
Atunci, l-am cunoscut și pe Peter Diamandis, președintele XPrize, un grec vizionar care conduce Fundația XPrize. Mi-a vorbit câteva secunde despre echipa românească care tocmai crease un motor de rachetă din materiale reutilizabile.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Apoi, când m-am întors în țară, i-am urmărit pe acei români peste tot.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Când au ridicat primul balon solar la Onești și am alergat pe toată Valea Trotușului după capsulă, în decembrie 2006, dar și în 2009, când am făcut un film despre încercările echipei ARCA de a trimite un robot pe Lună.


IMG_1813

Dar până să mă reîntorc în țară, am avut ocazia să o ascult pe viu, la Washington, pe Eileen Collins, prima femeie comandant de misiune spațială.
Și să încerc jumătate de costum adevărat de astronaut. Doi bărbați abia au reușit să pună pe mine partea superioară a costumului purtat de un astronaut într-un zbor care avut loc în anii 80, dacă îmi aduc bine aminte. Știu însă că oamenii de la NASA mi-au spus atunci că întreg, costumul cântărește peste 300 de kg. La încheieturile de la mâini era foarte rigid și avea multe ceasuri. Asta pentru cine n-a avut ocazia să îmbrace un costum adevărat de astronaut.
Eu nu mai am poza de mai jos în format digital.
Am pus-o însă pe hârtie prin 2008, când Vlad Petreanu, șeful meu de atunci, ne-a sugerat celor 4 reporteri care făceam emisiunea Reporter special, să ne punem pe pereți dorințele. Când emisiunea a dispărut din grilă, mi-am luat fotografia acasă. Și n-am mai pus mâna pe ea a până acum, când am scanat-o pentru acest post.
Scan 20_07_2013, 10_57-page1
Niciodată până acum nu am pus cap la cap experiențele mele mărunte legate de zboruri spațiale.
Heineken Voyage e motivul. Scriind toate acestea realizez că de la cartea Orianei Fallaci, citită în 2006, toate întâlnirile cu oameni care au legătură cu zborul spațial au fost evenimente la care am ajuns fără să le caut eu. Cred că m-au urmărit ele pe mine.
Așa am ajuns să cred din nou, că poate nimic nu e întâmplător în viață. Acum urmăresc tot ce ține de zbor privat. De obicei, pe internet.
Anul trecut, am contactat pentru un reportaj o agenție de turism din România care pretindea că poate oferi sejururi spațiale. Așa am aflat că o singură filmare și simularea unui zbor spațial costă câteva mii de euro. Evident, totul urma să se petreacă în străinătate.
Pentru că în România, povestea asta cu zborurile spațiale private este încă SF.
Când am avut ocazia să povestesc frânturi din ce am scris mai sus lumea se uita extrem de neîncrezătoare la mine.
Sunt curioasă dacă Heineken Voyage-“Calatori legendari din Social Media” e mai mult decât experiența Heineken Dropped.
O să urmăresc campania oricum.
Eu una sper ca premiul, adică antrenamentul spațial, să fie unul despre care un reporter bun să scrie cel mai pasionant și cel mai bine documentat reportaj al său.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anunțuri

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Tiberiu Cazacioc said, on Iulie 20, 2013 at 1:00 pm

    Nu esti deja in spatiu ?

  2. […] mult prin lume. E o dorință, nu un vis. Despre visul meu, puteți citi aici. Ca și precedentul post (cel cu visul de a vedea pământul de foarte sus) și cel de față prinde conținut tot datorită […]

  3. Pe Transalpina | Blog de reporter said, on Iulie 24, 2013 at 9:24 am

    […] să ajung mai sus, mă antrenez pe […]


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: