Blog de reporter

S.C. OLTCHIM riscă ratarea Ligii Campionilor

Posted in Uncategorized by gradinaru on septembrie 13, 2012

Ca să nu se întâmple asta, managerii clubului îi roagă pe fani sau pe oricine altcineva să contribuie cu orice sumă pentru salvarea celei mai puternice echipe  din istoria Handbalului românesc.

Ieri am făcut şi un material în care apar apelul preşedintelui C.S Oltchim Râmnicu Vâlcea către români dar şi argumentele pentru care aţi putea contribui la salvarea echipei. Îl găsiţi pe aici,
site-ul Antenei 1

Situaţia e dramatică pentru că aceste handbaliste, printre cele mai bune din lume, nu-şi mai primesc salariile, iar la un asemenea nivel umilinţa este de o sută de ori mai mare în comparaţie cu o înfrângere pe teren.
Sorin Oprescu a aruncat o vorbă: va găsi el soluţia. Cum? Din ce bani? Nu a spus clar. Din bugetul Primăriei Capitalei nu prea are cum. Iar dacă ar face-o, ar discrimina celelalte două echipe de handbal ale Clubulul Sportiv Municipal. Nici măcar nu a discutat cu preşedintele clubului Oltchim despre mărinimia sa. Aşa ar fi fost elegant. Să se sfătuiască mai întâi cu el.
Cât priveşte situaţia sponsorilor, Moise Guran a pus punctul pe I.

Tagged with: ,

Comentarii