Blog de reporter

Român de clasă medie ce sunt…

Posted in Uncategorized by gradinaru on Ianuarie 29, 2009

Cică aş fi unul dintre tinerii care compun clasa de mijloc a societăţii, după criteriile generale, sociale, profesionale, economice. Adică un pic peste 30 de ani, studii postuniversitare, venituri peste media oficială (1.550 de lei-salariu mediu în România în 2008). Peste toate, locuiesc de 11 ani în capitala ţării, scumpă ca dracu (mă rog) şi lucrez într-o companie naţională cât casa. Deci, la oficial, middle class în România, după 18 de studii acasă şi prin State. La ce v-am spus mai sus am ajuns încă de acum trei ani. Cam doi ani am stat s-o coc, iar concluzia a fost în februarie 2008, că e cazul şi momentul să încerc şi eu să-mi cumpăr casa mea. Aveam la activ, numai în Bucureşti, 7 chirii. Plus alte 3 pe alte meleaguri, în ţară şi peste ocean. De pe piaţă, că de la anl-uri şi primării n-am reuşit în cinci ani, nici cu salariu de trei milioane, nici de şapte, nici de 13. Când aveam trei milioane, un primar de sector m-a tras pe hol să mă întrebe dacă am la mine 500 de dolari, când salariul meu a ajuns la 7 milioane, mi-au spus că mă încadrez la “social”, dar mai “sociali” decât mine sunt poliţiştii şi doctorii, iar când am ajuns la salariu de 13 milioane, mi-au spus că nu mă mai încadrez. Când am depus dosarul de teren pentru tineri, mi-au spus că nu mai e teren liber. După a cincea reînnoire a dosarele de casă şi/sau teren pentru tineri (cred că era 2004), m-am jurat că eu de la statul român nu o să mai cer în viaţa mea nimic.
Pasul 1
Cea mai potrivită casă (adică cel mai ieftin apartament de 2 camere) am găsit-o pe lângă Bucureşti lângă o celebră puşcărie. Prima vizionare a fost de vis. Patronul firmei de construit şi vândut apartamente promitea cel mai modern cartier de blocuri de lângă Bucureşti. Politicos, m-a poftit la firma lui, mi-a dat cafea şi m-a îmbiat să admir macheta dintr-un fotoliu din piele. „ Aveţi 2 camere, debara, balcon mare, baie, facilităţi, loc de parcare inclus în preţ…..”. Bla, bla, bla. Ce mai, m-a convins. În ziua următoare, îmi iau toată familia pe teren. (Mama, când a auzit de locaţie, i-a picat faţa. Nu ştia ce să facă mai întâi: să plângă sau să plângă….Mă rog, am acuzat-o că e de modă veche, că nu înţelege ea ce e aia perspectivă urbanistică! Ştiam, într-un fel că are dreptate, nici eu nu eram tocmai fericită, da doar nu era să recunosc). În teren, câmp. Deocamdată.
Pasul 2
Hotărâtă să fac marele compromis, apartament ieftin, preţ fix prin antecontract până la predare, dar în afara oraşului, încep pelerinajul pe la bănci. Toate jurau că, la statutul meu, de middle class, cu avans de 25 la sută în mână, apartamentul e ca şi al meu. La acel moment, eu le ceream băncilor să-mi dea cu împrumut, când apartamentul va fi gata, până când moartea ne va despărţi, puţin peste 50 de mii de euro. Din acel moment,mai toate zilele libere mi le-am petrecut pe şantier. Apartamentul meu s-a născut greu, dar în toamnă, a căpătat forme. Visam noaptea cum văd Bucureştiul în zare, dar din casa mea, mă rog a băncii!!
Pasul 3
După un an de amânări, certuri cu inginerii de pe şantier, oareşce dezamăgiri (infiltraţii în tavan, debaraua a dispărut din plan, balconul e mai mic, apartamentul a fost ipotecat între timp de banca finanţatoare a proiectului, etc.), în sfârşit apartamentul e gata. Şi e cu 8 mii de euro mai ieftin, graţie singurei măsuri simţibile anticriză(reducerea TVA pentru apartamentele sociale). Mi-am zis: dacă acum un an toate băncile mi-ar fi dat 50 de mii de euro, de ce nu mi-ar mai da acuma 43 de mii, la acelaşi venit.

Pasul 4
Ultimul test de umilinţă în încercarea de a avea un apartament social îl dau zilele astea. Nicio o bancă, în afara celei care a pus ipoteca pe casă şi care îmi propune o rată de 550 de euro pe lună timp de 17 ani nu mă mai place de client. Nu accept nici oferta, nici refuzul aşa că merg mai departe. M-am dus la CEC, banca de stat. Era singura la care mă încadram la un credit în lei. Uitasem de jurământul pe care mi-l făcusem cu statul acum ceva ani! Mai întâi, în decembrie şi apoi în ianuarie, o funcţionară m-a păcălit că mă încadrez. Ţeapă, aveam să aflu după 2 săptămâni de linişte! Uitase să ia în calcul acea marjă care le permite acum băncilor să evalueze casa cu 30 la sută mai puţin decât ai tu nevoie. În pliante spun că îţi dau până la 85 la sută din credit, în realitate abia dacă mi-ar da 50 la sută. Adică undeva pe la 30 de mii. Şi-au spus că dacă cumva dispar, cam atât ar putea ei scoate. Patronul vânzător de case, acelaşi care în octombrie 2008 îmi promitea că la 1 decembrie o să-mi beau cafeaua în casa mea, sare ca ars când îi spun. Nu acceptă avansul de 25 la sută plus 30 de mii de euro. Mă ameninţă că dacă nu-i dau banii urgent toţi banii, îmi vinde casa. S-o vândă. Pare la un pas de faliment şi faptul că a scos-o de sub ipotecă pare deja un act eroic în aceste vremuri. Eu apeciez totuşi gestul şi o iau la pas la alte bănci. Toate strâmbă din nas. La aşa vremuri, băncile nu mai par fericite nici dacă te angajezi că până mori, o să le dai triplu înapoi. O fostă profesoară avea dreptate: „casa te leagă”. Nu mai faci copii că ai rată la casă, nu mai pleci în concediu că ai rată la casă, nu mai poţi să pleci la o bursă, că ai rată la casă. În schimb, poţi să mori, bancar vorbind. Creditoarea îţi ia casa. iar tu te duci la căsuţă. De veci. Numa că pentru aia nu-ţi dă nimeni bani cu împrumut, aşa că mai bine aplici sloganul „keep going !”

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. ildi muscalu said, on Februarie 2, 2009 at 9:28 pm

    o adevarata epopee… si inteleg ca nu s-a terminat


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: