Blog de reporter

După alegerile americane

Posted in Uncategorized by gradinaru on Noiembrie 6, 2008

Astăzi de dimineaţă, m-a trezit un mesaj primit pe telefon. Ca orice reporter cu ani de teren în spate, reacţionez instantaneu. Citesc: „yes, we can”. Buimacă, n-am realitat ce şi cum. Numărul expeditorului nu-mi era cunoscut. Mă dumiresc şi încerc să sun înapoi. Nu răspunde nimeni, nici măcar un robot. Mi s-a părut a fi parte din strategia de campanie. Dar de ce după vot şi de ce mesajul a plecat către o persoană care nu e implicată în niciun fel în votul american? Probabil era încă o mostră de bucurie şi de mândrie că au reuşit!

Toată seara de astăzi, seara post vot, televiziunile principale americane au difuzat materiale de culise. Aşa am aflat:

(de la Quest, CNN) că 9 mii de joburi îşi schimbă stăpânii. Ceva de genul: pleacă ai voştri, vin ai noştri. 9 mii de joburi în toată ţara, în toate domeniile, de la Agricultură până la PR. Noul preşedinte şi partidul proaspăt revenit la putere îşi aduc oamenii lor peste tot.

înainte de orice, noul preşedinte american va trece pe la directorii serviciilor secrete.

Parcă frustrată şi neputincioasă, toată presa românească a elogiat prestaţia suratei de peste ocean. Că investiţii de zeci de milioane de dolari pentru acest eveniment, minuni în ale tehnicii, că prezentatori şi reporteri impecabili, că live-uri fără bâlbe şi bine documentate, etc.

Dincolo de bani şi de tradiţie, profesionalismul celor din State se explică şi aşa:

-marile evenimente sunt pregătile cu luni înainte, fiecare om are sarcini precise, ştie ce va face exact din timp. Aşa se evită momentele penibile, de amatorism.

-posturile americane nu renunţă la vedetele proprii, oricât de bătrâni ar fi. Dacă ridurile unui prezentator sau ale unui reporter nu mai pot fi mascate cu machiaj, nimeni nu e aruncat la gunoi. Toată experienţa de zeci de ani, istorie mobilă, capătă un nou nume şi un nou statut: analist, marca postului în care şi-a consumat aproape toată viaţa. În momente de breaking news, asemenea oameni salvează postul.

– a vorbi LIBER, a avea un limbaj degajat şi a fi natural sunt condiţii obligatorii pentru a intra live în prime time; cum se traduce asta? Într-un mesaj credibil şi o senzaţie de interactivitate. La noi, reporterii, marea majoritate, încă sunt sfâtuiţi să înveţe textele ca la teatru.

-posturile americane nu vor înlocui niciodată un profesionist cu o pipiţă care nu stâpâneşte gramatica şi nu poate pronunţa numele secretarului general al ONU sau al NATO. Acolo, frumuseţea nu e un criteriu pentru a intra sau a rămâne pe post.

-posturile americane nu-şi trimit niciodată acreditaţii pe Congres la certuri de bloc, dacă protagoniştii nu sunt aleşii neamului. Tocmai de aceea, jurnaliştii acreditaţi la Pentagon sau Casa Albă îşi permit să fie îmbracaţi corect permanent şi să arate siguri pe ei.

Şi ar mai fi multe de spus. Cele de mai sus şi mii de alte lucruri cultivate şi dezvoltate permanent fac diferenţă.

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Andi said, on Noiembrie 9, 2008 at 10:16 pm

    Bine punctat, Anca. Eu am „zapat” toata noaptea pe satelit sa vad transmisiunile de la alegerie americane si am ajuns la aceeasi concluzie. Recunosc ca, poate cel mai mult, m-a impresionat acea „holograma” CNN cu 30 si ceva de camere. Dar si restul. Inclusiv ambalarea, acel multiplex care dadea senzatia unui tot unitar, bine pus la punct. Ceea ce am vazut a fost un profesionalism la care in Romania, acum, nici nu putem visa. Si nu doar din cauza lipsei resurselor tehnice… Dupa o campanie in stilul tipic romanesc, cred ca si alegerile vor fi cam la fel. Cu nelipsitul circ de la noi. Iar transmisiunile pe care le vom vedea la tv… ma tem ca vor fi la fel ca si pana acum.


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: