Blog de reporter

CULISE REPORTER SPECIAL

Posted in munca mea by gradinaru on Iunie 8, 2008

Sunt detalii din spatele filmărilor la docu 3. Docu 3 care cred eu, va fi mai bun decât celelalte, ale mele. Pentru că sincroanele şi ilustraţia sunt extraordinare, absolut fabuloase! Titlul, provizoriu este „Biserica noastră, Biserica lor”. Sunteţi curioşi?
Aşadar, filmările au mers strună şi s-au făcut în proporţie de 80 la sută într-un timp record, ţinând cont că am făcut peste 2.000 de km în numai 5 zile. Jumătate aproape din sudul ţării şi nordul Moldovei. Nici nu am terminat filmările şi deja sunt reacţii.
Deci, vă povestesc din ultimele două zile. Am plecat din Bucureşti spre Neamţ joi spre vineri. În creierii nopţii, după ce cu doar câteva ore înainte ne întorsesem din altă delegaţie de o mie de km. Din motive profesionale şi personale am plecat la drum cu maşina mea, o Dacie de şase ani, cam amărâtă, primită cadou de la tata. Am plecat la patru dimineaţa gonind, cu intenţia ca la cel târziu 9 dimineaţa să ajungem la Mănăstirea Neamţ, unde se adunaseră toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române (BOR). La Cioranca, înainte de Buzău cu 20 de km, Tavi Dimitriu, operatorul, zice: „Anca, iese fum, uite vine pe la picioare.” „Tavi, poate e vreo ţigară căzută!”. „Nuuuu…” zice Tavi. Am tras pe dreapta. Era nasol. Apa clocotise, frigea cam totul sub capotă. Am zis: „nasol e că întârziem la Neamţ”. Am sunat la „asistenţă Dacia”. Au venit exact în timpul anunţat, 45 de minute, am urcat pentru prima dată în viaţa mea o maşină pe platformă (maşina nu mai pornea). Imi era frică de posibilitatea calării motorului şi pe cale de consecinţă, posibil, ratarea filmării. În rest, acceptam situaţia. La Buzău, la service, super ok băieţii. În patru ore au schimbat la Iozefina, maşina, garnitura de chiulasă, care cedase, cureaua de transmisie, care se făcuse varză, un capac de la borcanul de apă şi altea alea. Cu tractare cu tot, 12 milioane de lei vechi. Banii pentru nunta unui verişor. (Paulică, mă revenşez!) Mi-au spus: „Aţi avut noroc. La 150 de km, cât spuneţi că aveaţi, dacă se cala motorul, vă făceaţi praf. Noroc că aţi oprit imediat.” Nu sunt deloc superstiţioasă, dar trebuie să recunosc: am tot glumit cu Tavi: „o fi semn de la Dumnezeu să nu ajungem la şedinţa Sinodului retras în munţii Neamţului, să discute problema sindicatelor create de unii preoţi şi a Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, care s-ar fi întâlnit cam des în ultima vreme cu reprezentanţii altor biserici.” Şi am mai spus, mai în glumă mai în serios: „dacă ajungem totuşi, e clar că aşa vrea Dumnezeu!”
Şi am ajuns. Super bine, exact la timp, cu o oră înainte de terminarea şedinţei de Sinod. La ora 18. Şedinţa era pe sfârşite şi dura deja de 9 ore!!!!!!!!! Nu vă spun mai multe, dar filmarea este interesantă rău. Declaraţii aerisite de la episcopi români care slujesc în afară ţării, portiere trântite în microfon de la ierarhi trecuţi de 90 de ani care se ţin încă bine.
Am aflat la Neamţ că numărul călugărilor şi al maicilor la mănăstiri este în scădere dramatică şi că…..există monahi care sunt deja fani „REPORTER SPECIAL”.!!!!!!!!!!
Vă vine să credeţi????? Emisiunea e deja brand în munţii Neamţului! Nu-mi venea să cred.
Am ajuns şi la praznic şi la zimbrărie (care e jale!) şi la maicile de la Agapia pe care le-am găsit plivind aţmaţuchiul din micile grădini din jurul chiliilor. Pe altele le-am găsit vânzând şerbet de patlagină.
Cam atât. Ne-am întors azi. Cam atât pentru moment. V-am povestit astea ca să vedeţi că Reporter Special nu se face aşa simplu cum poate, credeţi.

Anunțuri

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Celestin said, on Iunie 8, 2008 at 6:31 pm

    Un adevarat maraton… Am fost si eu in urma cu ceva ani in nordul Moldovei si Manastirea Neamt mi-a lasat cea mai placuta impresie… si in plus mai era si Casa Memoriala a lui Sadoveanu.

    PS: Nu stiam eu de ce nu e actualizat blogul… 😛

  2. cosmina said, on Iunie 9, 2008 at 3:24 pm

    Si eu am auzit ca avem fani printre cei care poarta haine sfinte. Parintele Stoica e si el pe lista 🙂

  3. Florin Calin said, on Iunie 25, 2008 at 9:15 pm

    Am ramas putin in urma cu evenimentele, dar promit sa recuperez…
    Stiam ca vei reusi… Felicitari!

  4. gradinaru said, on Iunie 25, 2008 at 11:55 pm

    celestin-da, da, maraton 🙂 efectul, vineri seara.
    călin-mulţumesc.


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: