Blog de reporter

Pledoarie pentru documentar TV

Posted in despre presa, munca mea by gradinaru on Mai 10, 2008

Aţi văzut deja cum au ieşit primele documentare “Reporter Special”. Audienţele ne încurajează , chiar dacă nu sunt fabuloase. Prima ediţie a avut vârf peste media televiziunilor de ştiri, a doua, cu “Eroi de România” vedem. Vă anunţ. Important e că începem să fim văzuţi.
Teoretic, e cinic să încep cu vorbe despre audienţe. Dar pentru că documentarele astea sunt făcute să fie văzute, trebuie să vă spun şi câţi alţii, în afară de cititorii blogului, s-au mai uitat la “Reporter Special”.
De ce pledoarie pentru documentar TV , documentar “Reporter Special”? Pentru că e singura emisiune de gen din România care aduce inovaţii în peisajul media de la noi. În filmări, în interviuri (ca tehnică), în montaj. Vă recomand aici documentarul Cosminei Stratan despre cumunitatea gay. Inovaţii pe care noi cei de la “Reporter Special” le căutăm singuri, pentru că la noi nu există încă o şcoală pentru aşa ceva. O licărire a apărut recent, prin echipa Discovery Campus care anul trecut, a vizitat în fugă, Timişoara. Mai au şi TVR şi Pro Tv şi Realitatea emisiuni de documentar sau reportaj sau reportaj –anchetă cum îi zice uşor perimat, CRP- ul. Dar la ei, cu excepţia Pro-ului, pe alocuri, mă fac să zâmbesc dulce sau amar, destul de rar. Respect total pentru cei care fac aşa ceva însă.
Eu am început cu un documentar gândit clasic, pentru că am simţit că aşa trebuie. De această dată. A fost şi inceputul…..Pentru viitor, mă gândesc însă la tehnici noi, care să vă atragă atenţia.
“Eroi de România” este un documentar (de suflet) în care întrebările au fost aceleaşi pentru cei trei eroi: Laurenţiu Şerban, Nicolae Grigore şi Daniel Porumb. Tocmai pentru că am vrut să văd cum s-au raportat la cele întâmplate şi cum trăiesc ei urmările experienţelor dramatice, oarecum similare, prin care au trecut. Cu cei trei am fost şi jurnalist şi om pentru că am vrut să-i descopăr şi să vi-i arăt şi vouă şi ca oameni. Pentru că oamenii fac funcţia, nu invers. Cel puţin aşa e în cazul de faţă. M-au frapat luciditatea şi energia lui Laurenţiu, loialitatea totală a lui Nicolae, demnitatea lui Daniel, piedicile în calea dialogului cu Daniel, imobilizat într-o secţie ATI a Spitalului Militar, indiferenţa oficialilor în a înfiinţa o biată fundaţie pentru militarii eroi. Interviul cu Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a fost însă gândit astfel încât să obţină cât mai mult adevăr. Mă aşteptam ca Teodor Meleşcanu, fiind şi om politic, să evite unele răspunsuri. A fost sincer, peste aşteptările mele. Tot ce mai sper acum este ca documentarul să schimbe măcar un pic lucrurile, să fie înfiinţat acel ONG care să poată aduna banii atât de necesari recuperării acestor eroi. Reacţii au apărut încă de dinainte de difuzare. Aşa am aflat că unul dintre eroii noştri a fost îngropat unde nu-i e locul, într-un cimitir din Moldova, departe de familia care nu a avut bani să-l aducă mai aproape. Dacă e adevărat sau nu, promit să aflu şi să vă spun.
Aşadar, pledez pentru documentar TV pentru că e genul în care lucrurile pot fi arătate la adevărata lor valoare sau nonvaloare. E timp şi loc pentru lămurirea locului în care am ajuns, noi, cu toţii. E locul unde nevrozele generate de abundenţa de informaţie se calmează. Iar de aici o mulţime de avantaje.
În plus, vorba promoului de la “Săptămâna de ştiri” (în ţara asta se întâmplă şi lucruri bune) pe care îl parafrazez, în ţara asta sunt şi oameni buni. Iar oamenii pot sfinţi locuri. E naiv sau nu, decretaţi voi.

Anunțuri

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Cosmin said, on Mai 11, 2008 at 12:23 am

    Felicitari pentru documantar. L-am vazut si am exclamat admirativ! Sunteti un jurnalist adevarat.

  2. gradinaru said, on Mai 11, 2008 at 1:44 am

    Mulţumesc!

  3. artistu said, on Mai 11, 2008 at 7:26 pm

    Deci scoala romana de jurnalisti nu a murit. A fost doar un pic adormita si caum revine. Bravos ma copii frumosi ce sunteti! Spor la treaba si sa aveti inspiratie mereu!

  4. nicoleta said, on Mai 21, 2008 at 10:23 pm

    Eforturile prin care contribui sarguincios la realizarea emisiunii „reporter special ” demonstreaza vocatia si profesionalismul la un alt nivel decat cel in care se masoara audienta.Nu este neaparat cinic, dar fie si profesional , povestile pe care le transpui si care razbat dincolo de ordonantele pe care uita sa le voteze parlamentarii , ar trebui sa aduca mai multe aprecieri decat cele de rating. Ai primit laude pe masura … nu le poti decat fructifica .Bafta !


Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: