Dialogul se întrerupe după ce Eleva 1 citește un mesaj pe care tocmai îl primise. Reia:
Nu știu fată, ăsta e cu capul!
Eleva 2: Cine?
Eleva 1: Prietenul meu. Prima dată, când i-am spus că vreau să mă duc în excursie, a zis: ,,Du-te, fă ce vrei!,, Acuma nu mai vrea să mă duc. Mă rog ! Oricum, eu o să mă duc în continuare la ei, că-mi place de Diaconescu. (n.m. Cristian Diaconescu) . Sper să iasă președinte.
Eleva 2 : Și în afară de excursii?
Eleva 1: Păi te înscrii în organizația lor de tineret și îți promit că te promovează în Parlament dacă ești bun.
Eleva 2: Și tu chiar îi crezi?
Eleva 1: Nuuu, asta cu Parlamentul nu o cred. Oricum, în ziua de azi, dacă vrei să ajungi în Parlament, ori tre, să fii curvă, ori tre, să ai bani la greu.

Cam ăsta a fost dialogul.

PS.
Am dedus din discuție că atunci când vorbea de primărie, eleva 1 se referea la Primăria sectorului 4. Ascultându-le pe cele două fete, mă gândeam că dacă acum aș fi lucrat, aș fi verificat știrile tocmai răsuflate: că Piedone, membrul PC a dat mâna pe sub masă, cu UNPR și că președintele de onoare al UNPR va candida la Președinție.
Am uitat însă discuția din metrou. Mi-am adus aminte de ea săptămâna trecută, citind că Piedone și-a dat demisia din PC. Dacă puștoaicele nu mințeau, el se va înscrie în UNPR.
Mă rog, nu asta e problema. Problema e că acești copii sunt manipulați ordinar de niște politicieni bătrâni care se laudă că le pasă de tineri. Și că părinții nu intervin.

Nu pot încheia postul fără să spun că sunt dezgustată de jignirile pe care președintele PNL, Crin Antonescu, le-a adus unor colegi din presă, foști colegi de la Antena 3, acum la TVR, pe care l-a calificat drept ,,ratați,,. Cel puțin o parte dintre ei, Adelin Petrișor și Moise Guran, au intervievat și/sau au dat mâna cu mari lideri politici ai lumii, mult mai mari decât domnul Antonescu.

Deci, de ce invocă doamna judecător de la Inalta Curte funcția soțului acum și nu a făcut-o înainte de a fi acuzată?

2. Cazul Roșia Montană. De 2,3 luni președintele insistă și insistă și insistă.
Cică în vremurile astea, ar merita să scoatem aurul din munți. Dincolo de faptul că aurul nu va fi al nostru ci al celor care îl exploatează aproape în întregine, dincolo de faptul că nu vom câștiga aproape nimic, am găsit și un raport al unei comisii prezidențiale, de acum doi ani, raport girat de Traian Băsescu care spune clar că redeschiderea minei poate aduge atingere siguranței naționale. Raportul întreg îl puteți găsi aici

,, Citez din raport, de la pagina 35:
,,Roşia Montană este supusă astăzi unei ameninţări grave: reluarea la o scară mult mai mare a
exploatării miniere de suprafaţă, prin cianure.
Situaţia Roşiei Montane exemplifică în cel mai înalt grad posibilitatea de atingere a securităţii
naţionale prin distrugerea patrimoniului subteran şi suprateran (istoric şi natural), în numele unei
investiţii economice prezentate ca unica variantă pentru o dezvoltare durabilă.
Demararea proiectului de exploatare a aurului, deocamdată suspendat, ar atrage după sine:
- distrugerea în totalitate a patrimoniului arheologic şi istoric, reprezentând argumente
fundamentale ale istoriei şi identităţii naţionale;
- anularea mărturiilor diversităţii culturale şi a dreptului la memorie;
- o gravă atingere, pe termen lung, adusă mediului natural, precum şi pericolul unei catastrofe
ecologice de proporţii;
- distrugerea coeziunii sociale;
- anularea perspectivelor de ecologizare a zonei, într-un viitor previzibil şi a dezvoltării
durabile a acesteia;
- distrugerea ireversibilă a unui peisaj cultural de prim ordin pentru România şi pentru
patrimoniul cultural şi natural european.,,

www.blogdereporter.wordpress.com a apărut ca o consecinţă a înfiinţării emisiunii REPORTER SPECIAL.
„Să vă faceţi bloguri ca să vă promovaţi materialele!”, ne-a spus Vlad Petreanu Şi ne-am făcut. Toţi: eu, Ioana, Cosmina (între timp ea a plecat din presă) Stelu. Era aprilie 2008. Toţi eram zero în ale bloggăritului, dar a mers.
Eu una am ţinut viu blogul exclusiv pentru a promova materialele de la Reporter Special şi implicit şi emisiunea. Am scris aproape numai despre materialele realizate. Blogul a avut audienţă mică. Recorduri au înregistrat posturile despre „Identităţi secrete” (un documentar despre angajările în SIE şi SRI) şi „Apa potabilă, secret de stat” (un documentar despre calitatea apei potabile din Bucureşti şi din Ilfov). Am scris până în iarna acestui an, când toţi cei de la emisiune ne-am dat seama că pentru a putea face materiale la fel de bune ca în primii doi ani de existenţă, ar fi trebuit să ne dublăm efortul.
Am încercat, dar a fost greu. A fost şi momentul în care mie nu mi-a mai venit să scriu. Nu poţi ani la rând, să fii concentrat non stop la o muncă care implică cel puţin trei joburi: reporter, producător, documentarist, uneori şi şofer şi sunetist.
Nu că nu ai vrea. La „Identităţi secrete” am filmat zile la rând cu Tavi până în creierii nopţii, am alergat zile întregi după recuzită (microfoane, peruci, echipament de salubritate etc.). Ca să ne încadrăm în termene, să putem intra de lunea la montaj, scriam aproape numai în week-end-uri. Şi mai ales noaptea. La fel cu „time cozii”. Dar, la un moment dat, oboseşti, ai nevoie să fii stimulat sau măcar apreciat un pic.
Singurele momente de satisfacţie la scenă descrisă au fost cele în care APTR a declarat REPORTER SPECIAL cea mai bună emisiune din audiovizualul românesc. Anul acesta a venit al doi-lea premiu, pentru cel mai bun reportaj.
Nu mă întrebaţi de ce, dar între timp mie mi-a dispărut şi plăcerea apariţiei pe sticlă. Pe lângă faptul că n-am considerat vreodată că apărutul la TV e de bine, am realizat că reportajele pot fi la fel de bine şi făra faţa mea în ele.

Am sperat la un site al emisiunii, la machete în ziare, la bannere. Nu noi, ci emisiunea. Abia acum o lună, trecând prin redacţie, am aflat că emisiunea are în sfârşit un cont pe twitter. Prea târziu!
Concurenţa noastră se difuza în prime time, noi nu. Mă refer la emisiunile de reportaj ale Realităţii.
Ne uitam şi la „România, te iubesc!”, dar iarăşi, nu poţi compara o emisiune promovată enorm, difuzată de liderul de piaţă, post generalist, cu noi. Ei fac un fel de reportaje ştiri, noi făceam eforturi să ne apropiem de genul „documentar”.

Pentru REPORTER SPECIAL am lăsat eu Radioul şi am intrat în televiziune, chiar dacă pentru asta a trebuit să fac doi ani de ştiri.
Două lumi complet diferite, ştirile şi reportajele documentar. Până la Reporter Special măi făcusem în timpul liber două documentare „Bâstroe, un canal, mai multe graniţe” şi „Al Qaeda, misiune ratată în România”. Când am venit în micuţa redacţie de la RS, părea un vis: linişte, spaţiu propriu pentru montaj, operatori dedicaţi, şi sfatul lui Vlad: „citiţi, mergeţi la film, încercaţi să aveţi timp şi pentru aşa ceva, că aşa vă vin idei.” Avea dreptate.
Acum, filmul s-a rupt.
Reporter Special nu mai există.
Pentru mine, emisiunea a însemnat ceva mai mult decât pentru ceilalţi. Abia la „Reporter Special” am învăţat ce înseamnă o filmare corectă, am simţit că suntem o echipă (avantajul că eram puţini).
Primul meu film la Reporter Special a fost despre nişte eroi. Unul dintre ei a trăit şi trăieşte după principul „ce nu te omoară, te face mai puternic”. Asta m-a cucerit.
La doi ani şi ceva de la primul film, când emisiunea a fost suspendată, eu şi acel erou am devenit părinţii unei fetiţe pe care noi o alintăm „rangeriţa”. Pentru că nu plânge nici măcar măcar când suferă. Pe ea o cheamă Laura Miruna.

P.S Temporar, blogul se suspendă.