Astra Film Festival, 2009
E un deliciu. N-am mai fost la acest festival de mulţi ani şi constat acum că s-a dezvoltat enorm. E a zecea ediţie, iar până acum în arhiva Studioului Astra Film s-au strâns 4 mii de filme documentar din care 170 româneşti.
Pe scurt:
-de la an la an organizatorii adaugă secţiuni noi: în 2009 a apărut o secţiune cu filme realizate de copii.
-festivalul nu are şi nici nu va avea în curând o secţiune de documentare TV româneşti pentru că, îmi spunea directorul festivalului, Dumitru Budrala, „ce se face în România în acest moment, se face cu o cercetare minimă. Documentarele sau reportajele produse de televiziunile de la noi sunt făcute pentru oameni grăbiţi. Tăieturile sunt prea rapide. Realizatorii nu au timp să aprofundeze”. Confirm cu amărăciune. Toate subredacţiile din televiziunile care produc reportaje documentar sunt subdimensionate. Cu toate astea, organizatorii au inclus în programul festivalului un minidocumentar TV: „Ultima misiune” al lui Adelin Petrişor, filmat de Dan Gecui.
- în 2009 Astra Film Festival a făcut un parteneriat cu Fundaţia Soros România, astfel încât cele 4 filme realizate în cadrul programului „Interesul public pe agenda media” au fost prezentate la Sibiu. Filmele au fost realizate de jurnalişti din presa locală. Soros România şi Astra Film Festival i-au chemat la Sibiu nu doar pe realizatorii celor patru filme ci şi pe şefii lor, ca să le explice cât de important ar fi să faciliteze producţie locală de filme documentar. Au venit doar 2.
-HBO România a anunţat la Sibiu că are de gând să dezvolte proiectul de producţie de documentare româneşti. De altfel, postul american va difuza pe 18 decembrie filmul lui Alexandru Solomon „Apocalipsa după şoferi”. L-am văzut aici. E interesant. E o bucată de România. Mi-a plăcut mult abordarea.
-o altă bucată interesantă de România a fost transformată în film de Tudor Giurgiu (care, m-a amuzat asta, apare pe generic inclusiv la capitolul „şoferi”). „Nunţi, muzică şi casete video” e un film care s-ar încadra în seria „ca la noi, la nimeni”. Am râs mult în timpul filmului, iar la final mi-am adus aminte că subiecţii filmului puteau fi mulţi dintre operatorii de magine din televiziunile noastre naţionale. Sunt o gramadă care sunt obligaţi să filmeze la nunţi şi botezuri.
-Corneliu Popurumboiu a prezentat ceea ce el a numit documentarul său preferat: „Out of the present” de Andrei Ujică. O producţie nemţească din 1995. Extraordinare subiectul şi imaginile. Filmul este de fapt o aşezare logică a tuturor imaginilor filmate în timpul zborurilor spaţiale ruseşti de până în anii 90, la care producătul a avut acces. M-am mirat să descopăr că ruşii au făcut publice atâtea imagini din spaţiu. Nu vă vine să credeţi cât de frumos arde o lumânare într-o navă cosmică.
-la anul, Bucureştiul va fi gazda unui training pentru realizatorii de documentare, organizat de EURODOC
-în final, muţumesc mult organizatorilor pentru că m-au invitat la acest deliciu cultural.
Pentru Tavi Dimitriu
scriu acest post. Sper că ştiţi cine e. Cu alte cuvinte, sper că ştiţi că e unul din cei 2 operatori de imagine de la Reporter Special. Suntem doar o mână de oameni care facem această emisiune aşa că Tavi e de obicei şi operator şi regizor, din când în când şi producător. Dacă v-au plăcut “Log in bibliotecă”, “Identităţi secrete”, “Apa potabilă, secret de stat”, să ştiţi că Tavi a contribuit enorm.
Tavi e operator de imagine de mulţi ani, a lucrat în TVR, a semnat imaginea unor filme româneşti şi străine, în Antena 1 lucrează de aproape zece ani (dacă greşesc, rectific). Eu una, la Reporter Special, filmez cu el de un an şi pentru mine este o icoană profesională. Pentru că e exigent, te obligă să vrei mai mult şi mai bine. E genul de profesionist care în timpul liber vine lângă reporter şi editorul de montaj şi ne explică ce e bine şi ce nu şi de ce, care filmează ilustraţie suplimentară ştiind foarte bine la ce duce inconştienţa şi suficienţa reporterului. E genul de profesionist care dacă nu fimează, se uită la documentare, căruia azi îi dai scriptul de documentar şi care a doua zi, după o noapte de gândit, îţi vine cu scenariul de imagine la cadre. E genul de profesionist căruia îţi e ruşine să-i spui că eşti obosit sau “las că merge şi aşa”. Cu Tavi la filmare NU merge şi aşa.
Tavi e genul de operator care dacă ar fi clonat, imaginile televiziunilor de la noi ar arată mai bine. De ce? Pentru că Tavi nu-şi bate joc de meserie, pentru că sacrifică aproape totul pentru ea, nu e blazat, pentru că iubeşte imaginea şi are grijă de ea ca de ochii lui chiar şi la peste 50 de ani.
Ei, Tavi a păţit un necaz. În urma unor probleme de circulaţie a sângelui, Tavi a ajuns la spital. A trecut printr-o primă operaţie, apoi printr-un şoc cardiorespirator care l-a dus pe lumea cealaltă preţ de 20 de minute, a revenit dar fără un picior, piciorul stâng. În acest moment, Tavi a trecut de faza postoperatorie, dar are dureri cumplite. Şocul e pe ducă. Nenorocirea cea mai mare a lui Tavi este acum că nu poate începe filmările pentru noul sezon Reporter Special acum. Sper că o va putea face cât de curând.
Curândul ăsta depinde acum nu atât de stări fizice, cât mai ales de bani. Ca să poate reîncepe filmările cât mai repede, Tavi are nevoie de o proteză care costă mii şi mii de euro, poate chiar mai mult. Apelez la voi cu rugămintea de a-i pune în cont lui Tavi orice sumă vă permiteţi, iar pentru operativitate, vă dau direct datele lui de card: Octavian Dimitriu, card BRD cu numărul 6764032026886958, IBAN RO 09BRDE445SV29351204450 data expirării decembrie 2010
Mulţumesc.
Una caldă, una rece, Arhiva Naţională de Film
De mai bine de jumătate de an, trec zilnic pe lângă Arhiva Naţională de Film. Numele instituţiei e scris mare, pe o arcadă a porţii, ca la fermă. Intrarea e plină de gunoaie şi praf pentru că e aproape una cu o parcare de tiruri de pe centura Bucureştiului, din comuna Jilava.
Astăzi, am trecut în sfârşit de poartă şi am intrat în clădirea instituţiei, în căutarea unor imagini pentru un documentar la care lucrez acum.
Pe lângă asta, am aflat că în curând, Arhiva Naţională de Film va avea şi un site de sine stătător. Până atunci e găzduită virtual de Centrul Naţional al Cinematografiei. Surpriza a fost să găsesc pe acest site tot felul de date, de statistici. Aşa am aflat că Guvernul nu mai alocă niciun leu de 2 ani pentru fondul naţional cinematografic (noroc de fondurile proprii), că din 2004 până anul trecut numărul filmelor produse în România a scăzut de la 21 la 9, în schimb numărul documentarelor produse la noi a crescut constant. Tot pe siteul de mai sus am dat şi de numele, adresele şi contactele de la toate casele importante de producţie. Util!
Poliţist, adjectiv
M-am gândit mult dacă să scriu acest post sau nu. De două zile mă tot gândesc, adică de când am văzut filmul.
Mi-am spus că nu sunt eu persoana care să-şi permită să critice un film premiat la Cannes. Dar m-am hotărât că da, să scriu. Acesta e trailerul.
Secvenţa aceasta e singura care contează în film, un film de aproape 2 ore. Filmul se termină abrupt, imediat după această secvenţă. Genericul a intrat atât de brutal, încât dacă nu eram la cinematograf, aş fi crezut că a sărit dvd-ul.
De mult nu mi s-a mai întâmplat să mă uit la ceas în timpul unui film. Oameni buni, trecuse o oră din film şi nu se întâmplase absolut nimic. Cadre luuuuuuuugi, extrem de lungi, inexplicabil de lungi.
Acest film conţine o singură idee, dezvăluită exact în ultimul minut din film.
Ştiu că filmul ăsta a primit la Cannes Premiul Juriului. Dar tot cred că “Poliţist, adjectiv”, aşa cum arată el, n-ar fi trebuit să fie mai mult decât cel mult, un scurt metraj de 10 minute.
În rest, imagine şi sunet bune.
Festivalul George Enescu, promovat ieftin de CNN
Am aflat astăzi o chestie extrem de interesantă: ştiţi cât a costat publicitatea făcută Festivalului George Enescu pe CNN timp de patru luni? 100 de mii de dolari. Atât! Sunt bani daţi de la buget, dar de contract s-a ocupat o firmă privată.
Sunt sigură că vă miraţi, aşa cum m-am mirat şi eu. În timp ce ascultam detaliile de mai sus, gândul îmi şi fugea la scena de 75 de mii de euro, deci tot cam o sută de mii de dolari, daţi tot din buzunarele noastre, pentru şuşanelele de concerte ale MTS de 1 Mai.
Sunt sigură şi că v-a crescut inima de bucurie când aţi văzut clipul de promovare al festivalului pe CNN, exact în timpul ceremoniei de instalare a preşedintelui SUA, Barack Obama.
Până acum, spotul a fost vizionat de 10 milioane de europeni de câte 2,3 ori. În total, numai în Europa, spotul a avut 24 de milioane de privitori.
Şi cu riscul de a vorbi excesiv despre CNN pe acest blog, nu mă pot abţine să vă mai spun două lucruri. Unu: la ediţia din acest an a festivalului, care va începe pe 30 august la Bucureşti, va veni şi o echipă de la CNN. Va face reportaje şi interviuri, pe care evident le va difuza.
Şi doi: ştiţi campania CNN “Autumn of Change”, aceea despre căderea Comunismului în Europa Centrală şi de Est acum 20 de ani. Celebrul post de ştiri a inclus România în acest program maraton (ce va fi difuzat în luna Decembrie) dar aflu din surse apropiate echipei de filmare că autorităţile române nu s-au înghesuit să sprijine acest demers jurnalistic fabulos. Nu au răspuns la emailuri, nu s-au implicat să promoveze România, ca destinaţie turistică sau culturală, sau de afaceri, aşa cum a făcut Polonia, de exemplu. Incredibil cât de ineficienţi suntem!
Rectificare: de contract s-a ocupat firma Artexim, care e una de stat.
In memoriam Michael Jackson
Se spune că oamenii se nasc şi mor egali. Aşa e. O dovedeşte încă o dată acest apel către 911. Diferenţa între oameni o face ceea ce lasă în urma lor. Unii lasă “după” batalioane de morţi, alţii secole de pace, alţii nimic.
Lucrurile de preţ care rămân şi “după” sunt de obicei, moşteniri ale unor oameni care n-au trăit decât pentru a crea aşa ceva.
Ai spune că tocmai de aia i-a creat Dumnezeu. Ca să-şi dedice toată viata acelui “preţ”.
Acel “preţ” i-a transformat în final, în oameni singuri. Hrana lor a fost acel “preţ”. Acel “preţ” a devenit hrana altora. Când au rămas complet singuri înseamnă că nu mai au pentru ce sau cine trăi, înseamnă că şi-au încheiat misiunea. Pleacă. Pleacă după aceeaşi lege, pleacă la fel ca toţi ceilalţi.
Rândurile de mai sus sunt răspunsuri la întrebări ce m-au măcinat o vreme, mai dedemult. De ce toate geniile sunt oameni singuri? De ce echivalentul oricărui lucru mare trebuie să fie singurătatea completă?
Pentru că odată ce ţi-ai împărţit viaţa, acel lucru mare pe care l-ai creat sau pentru care ai fost creat se micşorează.
Romania-Land of Choice
Mie îmi place, e cel mai haios promo românesc de gen pe care l-am văzut până acum.
Irak, finish pentru România
Deocamdată. După cum arată lucrurile acum, nu pare a mai fi nevoie de vreo intervenţie prea curând. Controlul SUA pare total. Preşedintele nostru spune că a meritat. 350 de milioane de lei cheltuiţi de la buget, profesionalizarea Armatei, întărirea prieteniei cu Statele Unite. Ştie el ce spune, cu siguranţă. Noi poate vom afla de la Arhivele Naţionale mai târziu. Dar şi doi oameni morţi, 14 răniţi, unul dintre militari paralizat pe viaţă. E vorba de Daniel Porumb. Casa lui e doi ani o cameră de terapie intensivă. Pe el l-a răpus inconştieţa unor comandanţi şi sărăcia ţarii. Povestea lui a fost prima de la Reporter Special, în mai 2008.
I-am întrebat pe câţiva militari cu ce s-au ales. Unii au satisfacţia că în sfârşit, au aflat cum e să faci teren pe viu. I-am înţeles. Un reporter care stă la birou, devine un atrofiat. Alţii au pus un bănuţ de-o parte. Alţii au satisfacţia că au construit un puţ pentru nişte irakieni care işi vor aduce aminte toată viaţa că românii au fost cei care le-au adus în sfârşit apa la colibă. Alţii au construit şcoli pentru nişte copii care n-au văzut ciocolata decât odată cu românii. Ştiţi cum e: totul e politic, până la tine. Faci parte din joc, dar nu renunţi totuşi la integritatea personală. Apoi, unii au murit, alţii au ucis.
Joi a fost ceremonia de retragere a trupelor româneşti din Irak. La Tallil, locul în care au dormit, au plâns, au îndurat şi au supravieţuit timp de 6 ani, aproape 7 mii de români. Pentru mine a fost primul drum în Irak.
Norocul meu a fost că Liviu Dochiţa, operatorul de la Reporter Special cu care am fost acolo, e super profi şi m-a lăsat să-mi fac de cap minute bune. Aşa că am reuşit să fac fotografii câte am vrut.
Mai jos câteva:
Foto: Liviu Dochiţa şi Anca Grădinaru
VOI AŢI PLĂTI?
Se dau următoarele fapte:
-100 de persoane sau familii au cumpărat (cu o întârziere de trei luni), în intervalul ianuarie-martie 2009, 100 de apartamente într-un semicartier de blocuri noi, lângă Bucureşti, undeva în câmp
-vânzătorii, firma K1, nu dau explicaţii, nu îşi cer scuze pentru întârziere şi pe deasupra, finisează apartamentele într-o mare bătaie de joc (la 2 luni de la cumpărare casele arată ca după cutremur)
-până la înfiinţarea asociaţiei de locatari, vânzătorul se angajează să livreze utilităţile către cumpărători, iar cumpărătorul să achite consumul CONTORIZAT
-vânzătorul le livrează, dar ameninţă constant cu sistarea lor mai ales după ce locatarii refuză să plătească costurile impuse de el. Un exemplu: pentru jumătate de lună, în care nu s-a locuit în apartament, 3,5 milioane de lei de persoană, respectiv aproape 1 milion pentru gunoi, 1 milion pentru lumină (când consumul a fost zero), pază şi gaz 1,5 milioane. Suma e una calculată la plesneală odată ce nu s-a ţinut cont de consumul afişat de apometre şi contoarele din casă.
-între timp, vânzătorul încalcă contractul de vânzare cumpărare şi întârzie mai bine de o lună cu furnizarea către locatari a actelor necesare încheierii contractului individual cu Enel. În consecinţă, oamenii sunt împiedicaţi să plătească mai repede doar consumul contorizat de curent, adică cel real, nu cel consumat de macaralele de pe şantier
-în luna martie, proprietarii fac demersurile necesare pentru înfiinţarea asociaţiei de proprietari, aşa cum s-au angajat prin contractele de vânzare-cumpărare (adună actele necesare, bani, alege conducerea asocieţiei) dar două luni şi jumătate mai târziu, adică ieri, află că unul dintre vicepreşedinţii care a luat banii şi actele pentru a le depune la judecătorie a DISPĂRUT pur şi simplu, suspect, evident cu tot cu acte şi cu bani
-exact în ziua în care nenorocitul de vicepreşedinte de asociaţie anunţă printr-un email că de fapt, n-a făcut nicio asociaţie, patronul K1 adună de urgenţă toţi locatarii şi ameninţă că dacă lumea nu plăteşte întreţinerea impusă de el, de luni opreşte gazul, apa şi curentul în cartier
-majoritatea intră în panică, îi acuză pe proprietarii care au vrut asociaţie de vrute şi nevrute şi îl imploră pe vânzător să fie indulgent, să nu taie utilităţile “că până luni, plătim toţi”. Nimeni nu mai întreabă cum s-au calculat sumele impuse, toată lumea uită că e deja datoare vândută la bancă pentru 30 de ani ca să-i achite vânzătorului o mie de euro pe metru pătrat de locuinţă.
Ei acuma vă întreb: voi aţi plăti întreţinerea cerută de vânzător?
lasă un comentariu