despre drumurile Romaniei
Vineri, 10 octombrie, 23.05. Reporter Special, Antena 3
În cifre, situaţia arată aşa: jumătate din drumurile publice ale României sunt drumuri de pământ sau pietruite. Avem în schimb, mai puţin de 300 de km de autostrăzi. Altfel spus, mai puţin de 0,5 la sută din total. Toate drumurile naţionale sunt depăşite ca valori de trafic, pe unele tronsoane cu mai mult de dublul capacităţii. Zona din jurul Bucureştiului bate deja, acum, în 2008, prognozele de trafic făcute pentru anul 2020!!!!!!!!!!Iar datele sunt din 2005. Şi exemplele ar putea continua.
Despre toate marile proiecte rutiere din ţară, vineri, la Reporter Special.
Imagine:Adrian Calev
Montaj: George Hohoiu
Cristian Dimitriu
PROMO
[...] nesfârşita confuzie, neputinţa şi nesiguranţa în privinţa modernizării infrastructurii? Anca Grădinaru a investigat blestemul şi a realizat o anchetă care se numeşte, mai degrabă amar decât [...]
Hai ca incepi sa scrii din ce in ce mai bline