Blog de reporter

Acasă, în Ungaria

Posted in munca mea by gradinaru on septembrie 10, 2008

O pauză luuuuungăăăăă, luuuuuungăăăă. Emisiunea a fost în vacanţă, eu nu. Deci, teoretic,  ar fi trebuit să mai fi scris. Primul pretext al pauzei de scris pe blog e că de pe 16 iulie până acum, jumătate din timp am fost în delegaţie. Evident, pentru Reporter Special. În cea mai lungă delegaţie din ultimii ani. Aproape două săptămâni de mers, în total peste 3.500 de kilometri: Bucureşti, Braşov, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj, şantierul Bechtel, satele din jurul lui, Oradea, Estul Ungariei, iarăşi Cluj, Câmpia Turzii, Deva, Arad, Timişoara, Lugoj, Nordul Bulgariei, etc. E un pretext, m-am gândit. Că  aş fi putut scrie totuşi.  A intervenit şi la mine, precum homesick-ul, nevoia de pauză de blog. Măcar recunosc. Am văzut că la un moment dat sau altul, asta i-a prins pe oricare dintre bloggeri.

Că să sar peste amănunte, trec la subiect.

Docu 5, care va fi vinerea asta, la 23.05 se cheamă „Acasă, în Ungaria”. E despre românii care s-au mutat cu sutele, în Ungaria de Est.  S-au mutat cu traiul şi casa, jobul e încă românesc. Pentru că vorba lui Iosif Budi, proaspăt rezident în Bojt, Hajdu-Bihar: „banii încă se fac în România, aici numa se cheltuie”. Aţi văzut probabil, multe ştiri pe tema asta. Eu vă propun un documentar de 40 de minute. Nu e lung, deşi aşa sună.

S-au mutat, românii, în Ungaria, pentru că preţurile la imobile şi terenuri sunt muuul mai mici decât la noi, administraţia de acolo nu percepe impozite pe case şi terenuri, legea nu dă voie nimănui să construiască locuinţe mai înalte decât restul, deja existente, primăria locală te amendează dacă nu-ţi faci curat în ogradă, că niciun târlan nu-şi lasă maşina de fiţe la poartă, s-o admire fufele (nici nu există aşa ceva),  toată lumea e politicoasă,  drumurile sunt impecabile, iar utilităţile deja trase peste tot. Sunt românii care au profitat de aderare.

Mai multe vineri seara, la Reporter Special.

P.S. Următoarele două documentare: despre infrastructura rutieră a României. Primul despre Autostrada Transilvania.

Ştiaţi, de exemplu, că toate calculele privind rezistenţa autostrăzii sunt secrete şi că o parte dintre cei care au fost în culisele semnării acestui contract, o consideră una militară?

Că americanii au vrut drum rutier până la Marea Neagră?  Că autostrada s-a început în trei locuri deodată? Că şoseaua, în plan, e împărţită în 6 tronsoane dar că patru nu au nici acum proiectul gata? Sunt foarte multe lucruri interesante pe care le veţi afla din documentar. Inclusiv că plătim de ne ies ochii din cap.

Sper că v-am stârnit. Şi scuze celor care au accesat blogul în această perioadă şi nu au găsit nimic nou.